Consilierii locali municipali sunt convocaţi jo...
Consilierii locali municipali sunt convocaţi joi, 1 august 2019, în şedinţa ordinară a lunii, având pe ordinea de zi peste 30 de puncte.
În cadrul conferinţei de presă de azi, primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ a făcut câteva precizări în legătură cu unele proiecte de hotărâre care urmează să fie supuse votului aleşilor locali.
„Unul dintre proiecte face referire la parcarea subterană din Piaţa Avram Iancu, pe care o aprobăm spre concesiune şi subliniez concesiune. Aceasta înseamnă că nu dorim să realizăm această investiţie din bugetul local, intenţia noastră fiind găsirea unui investitor privat. Apoi veţi găsi un proiect referitor la un grant pe care îl oferă BERD-ul. Practic este vorba despre un studiu de audit energetic gratuit făcut de cei de la BERD care, atenţie, nu ne obligă să semnăm niciun contract de finanţare ulterior! Noi am pregătit o listă cu 27 de şcoli, iar ei fac auditul energetic şi pe iluminat. Acel document este necesar pentru a face următorul pas, respectiv studiu de fezabilitate şi documentaţia tehnică. Avem şi proiectul de rectificare bugetară, atât de necesară în acest moment. Aici găsim alocări suplimentare pentru reparaţiile de drumuri, în valoare de 7 milioane, 4 milioane lei pentru CTP reperezentând gratuităţile acordate pensionarilor şi elevilor, alocări financiare pentru unele reparaţii la şcoli. Accentuez, banii care se iau de la un obiectiv de investiţie şi se pun în altă parte, nu înseamnă că proiectul iniţial nu se mai face. Dar, să nu uităm, suntem în a doua jumătate a anului, când lucrările fie nu au început, pentru că nu s-au terminat licitaţiile, fie abia au fost demarate. Faţă de bugetul gândit pentru tot anul, realizăm că sumele propuse iniţial nu se vor consuma până la sfârşitul anului.”, a explicat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal este programată să înceapă la ora 10, în Sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ.
Şedinţele consiliului local sunt publice.