MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 31-03-2009
M I N U T A
al şedinţei extraordinare
din data de 31.03.2009
nr.ad.19.223 /1.04.2009
La şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 31.03.2009, au fost prezenţi 21consilieri. Au absentat:dl.consilier Marius Ozarchevici şi dl.consilier Cristian Moisescu.
Preşedinte de şedinţă a fost domnul consilier Ovidiu Moşneag
Au participat din partea executivului:dl.Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad, dna.viceprimar Geanina Pistru, dl.viceprimar Bognar Levente, dna.Doina Paul, Secretarul Municipiului Arad, dna.Claudia Macra, city manager al municipiului Arad, dl.Petru Tamaş, director executiv al Direcţiei Economice, dl.Pavel Neamţiu, director executiv al Direcţiei Fiscale, dl.Răzvan Popa, director executiv al Direcţiei Tehnice, dl.Ioan Ignat-director executiv al Direcţiei Patrimoniu, dra.Nagy Etelca, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, dra.Carmen Radu, director economic în cadrul aceleiaşi direcţii, dl.Radu Drăgan, arhitect-şef al municipiului Arad, dl.Marian Teodor, şef Serviciul Investiţii, dl.Corneliu Neamţiu, şef Biroul Societăţi Comerciale, dl.Cosmin Stana, consilier juridic în cadrul aceluiaşi birou, dna.Claudia Grozavu, şef Serviciul Buget, dna.Mărioara Horjadna, consilier juridic al Direcţiei Comunicare, dna.Lilioara Stepănescu, şef Serviciul Administraţie Publică Locală, dna.Florina Ispas, consilier, dna.Carmen Popa, consilier, dna.Ibolya Faur, referent, dl.Adrian Vărşendan, referent în cadrul aceluiaşi serviciu.
Alţi participanţi:
-reprezentanţi ai agenţilor economici din subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad:dl.Radu Torsin, director al Companiei de Transport Public SA Arad, dl.Cornel Secianschi, director al SC C.E.T. SA Arad, dna.Rodica Tălmaciu-director al Filarmonicii Arad.
-presa:Dana Mirea-“Observator Arădean”, Dora Muntean-“Flacăra Roşie”, Claudia Untaru-“Glasul Aradului”, Izabela Vekaş-TV Arad, Lucian Ciobanu-TV Arad.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 26 martie a Dispoziţiei nr.1.504/26.03.2009 a Primarului Municipiului Arad, prin comunicarea tuturor reprezentaţilor mass-media acreditaţi, în data de 26.03.2009 a acestei dispoziţii, cuprinzând data, ora, locul şedinţei şi ordinea de zi. La dosarul prezentei şedinţe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.
Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul, precum şi toţi responsabilii din executiv au primit rapoartele comisiilor de specialitate şi amendamentele formulate de consilieri.
(n.n. înainte de începerea şedinţei extraordinare a Consiliului Local s-a desfăşurat şedinţa comisiilor reunite ale Consiliului Local, unde s-a dezbătut propiectul de hotărâre privind aprobarea subvenţiilor serviciilor de transport public local din municipiul Arad, efectuat prin curse regulate cu autobuzul şi acordarea unor facilităţi la transportul în comun cu autobuzul pe raza municipiului Arad . În continuare, am consemnat următoarele:
Dl.primar:-Este un proiect care nu a fost pe ordinea de zi şi este important de votat înainte de a vota bugetul, pentru că banii sunt în interiorul bugetului, doar trebuie să amintim că pe cele 7 trasee din Arad, linia 19, 20, 21, 31, 39 B, 41, 54, avem obligativitatea de a subvenţiona şi transportul cu autobuzele şi, noi, de fapt, aprobăm cadrul. Banii sunt în interiorul bugetului. De aceea, rog comisiile să facem rapid o trecere pe acest subiect, mai ales că nu este nimic special. Trei minute să vă uitaţi pe proiect.
Bun. Comisia nr.1 ?
Dl.Moşneag O :-Comisia nr.1 avizează favorabil, cu unanimitate de voturi.
Dl.primar:-Bun.Comisia nr.2 ?
Dna.Pistru G:-Avizează favorabil. 4 pentru şi 1 abţinere(dl.Cristea).
Dl.primar :-Mulţumesc. Comisia nr.3 ?
Dl.Bognar L:-Nu sunt probleme. Avizează favorabil, unanimitate.
Dl.primar:-Comisia nr.4?
Dl.Ţolea D:-Avizează favorabil, cu unanimitate de voturi.
Dl.primar:-Mulţumesc. Supun la vot introducerea acestui proiect de hotărâre- privind aprobarea subvenţiilor serviciilor de transport public local din municipiul Arad, efectuat prin curse regulate cu autobuzul şi acordarea unor facilităţi la transportul în comun cu autobuzul pe raza municipiului Arad- pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi. Acest punct fiind primul pe ordinea de zi, pentru că, aşa cum am spus, el trebuie să meargă în faţa bugetului
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
Dl.primar:-Supun la vot următoarea
Ordine de zi :
1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 19/29.01.2009 privind repartizarea fondului de rulment al municipiului Arad– iniţiativa primarului
2. Proiect de hotărâre privind adoptarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2009– iniţiativa primarului
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară pentru anul 2009-iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea contractelor de închiriere pentru spaţii cu destinaţia de căsuţe şi pentru terenul aferent acestora, situate în incinta Ştrandului „Neptun” Arad-iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre privind modificarea art.1 şi art.3 din Hotărârea nr.55 din 13.03.2009 privind înfiinţarea “Centrului social cu destinaţie multifuncţională – municipiul Arad, judeţul Arad” -iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru modificarea actelor constitutive ale societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad-iniţiativa primarului.
7. Proiect de hotărâre pentru aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Arad S.A. şi S.C. Compania de Apă Arad S.A-iniţiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru divizarea S.C. C.E.T. Arad S.A. -iniţiativa consilierilor locali, reprezentanţii consiliului local în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. C.E.T. Arad S.A
9. Proiect de hotărâre privind participarea Consiliului Local al Municipiului Arad cu proiectul Teatrul Vechi, Casa Hirschl - Patrimoniu Cultural la sesiunea de Finanţare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional -iniţiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea subvenţiilor serviciilor de transport public local din municipiul Arad, efectuat prin curse regulate cu autobuzul şi acordarea unor facilităţi la transportul în comun cu autobuzul pe raza municipiului Arad-INTRODUS SUPLIMENTAR PE ORDINEA DE ZI.
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi
Dl.primar :-Mulţumesc. Trasnfer conducerea şedinţei domnului preşedinte.
Dl.Moşneag O:-Da. Bună-ziua. Aşadar, începem şedinţa de astăzi cu primul punct de pe ordinea de zi.
10
Proiect de hotărâre privind aprobarea subvenţiilor serviciilor de transport public local din municipiul Arad, efectuat prin curse regulate cu autobuzul şi acordarea unor facilităţi la transportul în comun cu autobuzul
pe raza municipiului Arad-INTRODUS SUPLIMENTAR PE ORDINEA DE ZI
Dl.Moşneag O:-A fost avizat favorabil. Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi
1
Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.19/29.01.2009 privind repartizarea fondului de rulment al municipiului Arad
Dl.Moşneag O:-Proiectul a fost avizat în cadrul comisiilor. Supun la vot
Cine este pentru?
20 pentru
1 împotrivă(dl.Cristea).
2
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad
pentru anul 2009
(n.n. Amendamentul Comisiei nr.1, privind parteneriatul cu oraşul Gyula-Ungaria, din sinteză, s-a retras).
Dl.Moşneag O:-La acest proiect există amendamente. Sunt 3 amendamente. Am să vă citesc primul amendament
1.Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.106, 107, 108 şi 109 dinj 19.03.2009 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a transportului public local, de acordare a autorizaţiilor de transport, privind activitatea de transport în regim de închiriere şi a regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi, se majorează cu suma de 400 mii lei veniturile din «Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare».
2.Se majorează cu suma de 100 mii lei prevederile bugetare de la Capitolul 54.02 Alte servicii publice genrale, articolul 20.30 Alte cheltuieli, reprezentând servicii de evaluare a SC Compania de Transport Public SA Arad.
3. Se majorează cu 300 mii lei rezerva bugetară.
4. La titlul 85, articolul 85.01 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent » se operează următoarele sume :
-capitolul 51.02-8 mii lei, sumă repartizată cu semnul plus:1 mie lei la articolul 20.01 şi 7 mii lei la articolul 10.01;
-capitolul 67.02:-4 mii lei, sumă repartizată cu semnul plus la articolul 20.01;
-capitolul 70.02:-2 mii lei, sumă repartizată cu semnul plus la articolul 20.01;
-capitolul 54.02:-16 mii lei, sumă repartizată cu semnul plus la articolul 20.01.
Este mai mult tehnic acest amendament, pe care îl supun votului dumneavoastră
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
Dl.Moşneag O:-Mulţumesc. Următorul amendament va fi citit de către domnul consilier Penzes.
Dl.Penzes I:-Am un amendament cu două subpuncte.
A-Diminuarea din cadrul paragrafului 67.02.05.03-«Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement»-Baze sportive, a alin. 20.01.30 «Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare» cu suma de 94 mii lei;
B-Suplimentarea listei de investiţii în cadrul aceluiaşi paragraf 67.02.05.03-Baze sportive, cu suma de 94 mii lei, astfel:
-Racord utilităţi stadion ICRTI-instalaţie încălzire şi racord gaze(71.01.01.), cu suma de 3 mii lei ;
-Vestiare jucători, racord utilităţi şi împrejmuire teren Sânicolaul Mic(71.01.01),cu suma de 1 mie lei;
- Amenajare teren sintetic Stadion Şega(71.01.01), cu suma de 10 mii lei;
- Achiziţie instalaţii udare teren sport-patru instalaţii (71.01.02), cu suma de 24 mii lei;
- Achiziţia unor porţi de fotbal-trei perechi porţi(71.01.03), cu suma de 24 mii lei;
- Achiziţie scaune la Stadionul Motorul(70.01.03), cu suma de 32 mii lei.
Dl.Moşneag O:-Mulţumesc. Supun la vot acest amendament.
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
Dl.Moşneag O:-Şi mai există un amendament. Domnule viceprimar Bognar, vă rog.
Dl.Bognar L:-Se diminuează cu suma de 5000 lei Acţiunea «Concurs Traian Lalescu» , propusă în anexa 1 I-«Acţiuni Culturale Artistice şi Sportive» pe anul 2009 şi se majorează cu suma de 5000 lei transferurile către Casa de Cultură a Municipiului Arad în vederea includerii în programul de acţiuni al instituţiei a acţiunii «Memorialul Caius Iacob».
Dl.Moşneag O:-Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră şi acest amendament.
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
Dl.Moşneag O:-Mulţumesc. În consecinţă, supun la vot întregul proiect, cu amendametele deja votate
Cine este pentru ?
20 pentru 1 abţinere(dl.Dekany)-21 consilieri prezenţi.
3
Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară pentru anul 2009-iniţiativa primarului.
Dl.Moşneag O :-A fost avizat favorabil. Există o recomandare. Ea a fost trecută ca şi amendament, dar, de fapt, este o recomandare. Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ?
20 pentru
1 abţinere(dl.Dekany)-21 consilieri prezenţi.
4
Proiect de hotărâre privind aprobarea contractelor de închiriere pentru spaţii cu destinaţia de căsuţe şi pentru terenul aferent acestora, situate în incinta Ştrandului „Neptun” Arad-iniţiativa primarului.
Dl.Moşneag O:-În cadrul Comisiei Consultative s-a lămurit amendamentul. A fost retras şi supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre. Da, domnule Cristea, poftiţi.
Dl.Cristea C:-Nu mai ştiu dacă am întrebat în comisie, dar dacă nu am întrebat, aş pune acum întrebarea-dacă acest contract-cadru, de fapt…, Nu ? Aşa înţeleg, pentru că nu conţine valoarea încă, dacă a fost discutat cu, din câte ştiu eu, o asociaţie, la nivelul chiriaşilor ? Ar fi frumos şi ar fi democratic şi ar fi transparent ! Şi dacă nu, solicit amânarea acestui proiect de hotărâre până la discutarea lui cu cei interesaţi. Mulţumesc.
Dl.Moşneag O:-Din câte am înţeles, valoarea va fi discutată. Deci, nu…este doar un cadru !
Dl.Cristea C:-Valoarea am înţeles-o, dar se include terenul, de acum înainte, în chirie. Şi, trebuie o discuţie, înainte de toate!
Dl.Moşneag O:-Dacă doriţi vreo lămurire din partea executivului, dacă nu, mai departe, pot să supun la vot proiectul de hotărâre.
Dl.Cristea C:-Dacă a existat această consultare ? Că, m-aţi întrebat! Asta aş vrea să se lămurească! Iar dacă nu, vă rog să-mi permiteţi să fac o propunere de amânare a proiectului de hotărâre !
Dl.Şerb C:-Nu este oportună amânarea. Gândiţi-vă că suntem la începutul lunii aprilie. Ştrandul se deschide la 1 Mai. Până atunci problemele cu căsuţele de pe ştrand trebuie să fie rezolvate. Iar în ceea ce priveşte organizaţia căsuţarilor din ştrand, ea nu-şi face prezenţa. Am fost administrator câţiva ani de zile acolo şi nu prea am simţit. Nu cred că trebuie să-i căutăm noi! Ea există. Nu ştiu dacă are personalitate juridică sau nu. Dar atunci trebuie…oricum suntem în 31 martie, trebuie încheiate contractele la căsuţele de pe ştrand! Este târziu, nu mai avem timp să le amânăm!
Dl.Moşneag O:-Domnule Dekany, poftiţi!
Dl.Dekany T:-Îmi pare rău că administratorul ştrandului nu poate să confirme existenţa lor, eu am avut foarte multe discuţii cu aceştia, în special, la solicitarea lor, cât timp am făcut parte din executiv. Cred şi eu, în schimb, că, colegul meu are dreptate şi trebuie să aprobăm astăzi proiectul de hotărâre, urmând ca executivul să aibe această recomandare din partea noastră, cel puţin a mea, ca şi consilier municipal, de-a lua legătura cu asociaţia, în speţă, şi dacă se impune, pe viitor, putem modifica contractele pe care le aprobăm astăzi. În schimb, timpul care este destul de avansat, iată, mâine suntem deja în aprilie, ne impune astăzi, să aprobăm acest proiect. Mulţumesc.
Dl.Moşneag O:-Domnule Cristea, poftiţi.
Dl.Cristea C:-Da.Mulţumesc pentru clarificări. Şi eu am fost administrator pe acolo sau şef de secţie şi vă pot spune că şi în luna aprilie putem să aprobăm acest contract-cadru, mai ales că se rediscută şi se adoptă şi tariful, care se va schimba probabil, din câte înţeleg, îmi păstrez punctul de vedere că înainte de a aproba acest contract-cadru, trebuie să existe o consultare cu reprezentanţii societăţii civile şi a celor interesaţi. Şi vă rog să supuneţi la vot amânarea ! Mulţumesc.
Dl.Moşneag O:-Da.Înainte de a supune la vot propunerea dumneavoastră,, îi dau cuvântul domnului Ignat.
Dl.Ignat I:-Forma cadru, care este supusă spre aprobare dumneavoastră, păstrează în proporţie de aproximativ 80% forma veche a contractului. Problema cu terenurile - şi anul trecut s-au încasat chirii pe teren. Deci, nu aduce absolut nimic nou, decât o obligaţie de a monta contoarele pentru reţeaua de apă, în rest, sunt aceleaşi clauze.
Dl.Moşneag O:-Da. Mulţumesc. Încerc să concluzionez, totuşi, prin ceea ce a spus şi domnul Ignat-eu cred că nu este în interesul nici al deţinătorilor de căsuţe, nici al nostru să amânăm acest proiect. Dar, cu toate acestea, supun votului propunerea dumneavoastră de amânare a proiectului de hotărâre.
Cine este pentru ?
1 vot pentru(dl.Cristea)
1 abţinere(dra Hotăran)
19 voturi împotrivă-21 consilieri prezenţi.
Dl.Moşneag O :-Mulţumesc. În consecinţă, propunerea de amânare a proiectului de hotărâre nu a trecut. Supun la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată de executiv.
Cine este pentru ?
20 pentru
1 abţinere(dl.Cristea)-21 consilieri prezenţi.
5
Proiect de hotărâre privind modificarea art.1 şi art.3 din Hotărârea nr.55 din 13.03.2009 privind înfiinţarea “Centrului social cu destinaţie multifuncţională – municipiul Arad, judeţul Arad” -iniţiativa primarului
Dl.Moşneag O :-Avizat favorabil în cadrul comisiilor. Supun la vot
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
6
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru modificarea actelor constitutive ale societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad-iniţiativa primarului
Dl.Moşneag O :-Avizat favorabil în cadrul comisiilor. Supun la vot
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
7
Proiect de hotărâre pentru aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Arad S.A. şi S.C. Compania de Apă Arad S.A-iniţiativa primarului.
Dl.Moşneag O :-Avizat favorabil în cadrul comisiilor. Supun la vot
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
8
Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru divizarea S.C. C.E.T. Arad S.A.
-iniţiativa consilierilor locali, reprezentanţii consiliului local în
Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. C.E.T. Arad S.A
Dl.Moşneag O :-Avizat favorabil în cadrul comisiilor. Supun la vot
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
9
Proiect de hotărâre privind participarea Consiliului Local al Municipiului Arad cu proiectul Teatrul Vechi, Casa Hirschl - Patrimoniu Cultural la sesiunea de Finanţare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional -iniţiativa primarului
Dl.Moşneag O :-Avizat favorabil în cadrul comisiilor. Supun la vot
Cine este pentru ?
Unanimitate-21 consilieri prezenţi.
Dl.Moşneag O:-Bun. Eu vă mulţumesc. Domnul primar a fost punctual. A început şedinţa la două fix. Noi am încheiat-o acum. Da.. Domnule primar, poftiţi.
Dl.primar:-Aş dori să mai spun ceva în legătură cu blocurile ANL. Convoc comisia pentru analizarea dosarelor ANL depuse, săptămâna viitoare. S-a stabilit deja componenţa acestei comisii, câte doi reprezentanţi ai fiecărei formaţiuni politice.
Dl.Moşneag O:-Declar şedinţa de astăzi încheiată.
Pentru conformitate,
Primăria Municipiului Arad
S E C R E T A R
Serviciul Administraţie Publică Locală
SECRETAR ŞEF SERVICIU
Doina Paul Lilioara Stepănescu