MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 22-08-2019
PROCESUL-VERBAL
ȘI STENOGRAMA
şedinţei extraordinare (festivă) din data de 22.08.2019
R O M Â N I A
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROCESUL-VERBAL
ȘI STENOGRAMA
şedinţei extraordinare (festivă) din data de 22.08.2019
La şedinţa extraordinară (festivă) a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data 22 august 2019 au fost prezenți 19 consilieri din totalul de 23. Au absentat: dl. viceprimar Levente Bognar (concediu de odihnă), dna Stoenescu Anca-Patricia, dl. Emanuil Filip și dl. Vărcuș Beniamin Cristian Narcis.
Şedinţa a început la ora 14,00 şi s-a încheiat la ora 15,45. Preşedinte de şedinţă a fost domnul consilier Mihai SZABO.
Au participat: din partea executivului: dl. primar Călin Bibarț, dl. viceprimar Ionel Bulbuc, dl. Sorin Contraș (delegat secretar general al municipiului Arad, conform Dispoziției nr. 2.691/22.08.2019 a Primarului Municipiului Arad), dna Claudia Macra, administrator public, dl. Radu Drăgan, arhitect-șef, dna Sandra Dinulescu, șef serviciu, Serviciul Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente, dna Mirela Szasz, șef serviciu, Serviciul Autorizări Construcții, dna Claudia Handrea, consilier, Serviciul Date Urbanie și Spațiale, Evidență Construcții, dna Eliza Barbura, director executiv al Direcției Comunicare, dl. Ioan Ignat, director executiv al Direcției Dezvoltare și Întreținere, dl. Ștefan Szuchanszki, director executiv al Direcției Patrimoniu, dna Elena Portaru, director executiv al Direcției Tehnice, dl. Pavel Neamțiu, director executiv al Direcției Venituri, Florica Barbu, consilier, Serviciul Investiții, dna Alexandrina Rotar, consilier, Serviciul Investiții, dna Sorina Ila, director executiv al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, dl. Adrian Iosup, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dna Roberta Bejan, consilier, Serviciul de Evidență a Persoanei, dl. Florin Hoțopan, șef serviciu, Serviciul de Evidență a Persoanei, dna Liliana Florea, director executiv al Direcției Edilitare, dl. Adrian Toma, director general al Direcției Generale Poliția Locală Arad, dna Claudia Grozavu, director executiv al Direcției Economice, dna Olimpia Stoica, șef serviciu, Serviciul Buget, dna Carmen Radu, șef serviciu, Serviciul Financiar, Contabilitate, dna. Floare Balaș, șef serviciu, Serviciul Contabilitatea Bugetului General, Datorie Publică, dna Dorina Rusu, șef Birou, Biroul Contabilitatea Proiectelor, dna. Emilia Rusan, consilier, Serviciul Contabilitatea Bugetului General, Datorie Publică, dna Alina Toma, şef birou, Biroul Cadastru Intravilan şi Carte Funciară, dna. Claudia Ardelean, consilier juridic, Serviciul Juridic, Contencios, dna Andreea Stoica, consilier juridic, Serviciul Resurse Umane, dna Anca Dan, consilier juridic, dna Monica Stoian, consilier, dna Jurj Diana, consilier, dna Alina Popescu, consilier, dna Daniela Cheșa, consilier, dl. Ciprian Galici, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dl. Lucian Palcu, consilier, Biroul Energetic, dl. Marcel Hodor, consilier, Serviciul Edilitar, dl. Gheorghe Laza, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dl. Eugen Țuca, consilier, Serviciul Investiții, dl. Ladislau Albert, director executiv adjunct, Direcția Venituri, dl. Mihai Stoiadin, șef serviciu, Control Venituri, dl. Cristian Avram, şef Serviciu Urmărire Venituri, dl. Dorin Toma, șef serviciu, Serviciul Impunere Persoane Juridice, dl. Marius Panda, șef serviciu, Serviciul Contracte, dna Alina Bodrogean, consilier, Serviciul Impunere Persoane Juridice, dl. Remus Negârlă, consilier în cadrul aceleiași direcții, dl. Ciprian Burcă, șef serviciu, Serviciul Relaţii Externe, Protocol, dl. Darius Bozeșan, consilier, Cabinet viceprimar 2, dl. Denis Bot, consilier, Cabinet Primar, dna Solya Emilia, consilier, Serviciul Relaţii Externe, Protocol, dna Gabriela Diana Bundău, consilier, Serviciul Relaţii Externe Protocol, consilier dna Ralu Cotrău, șef birou, Biroul Relații Mass-Media, dl. Mihai Mitrofan, consilier, Biroul Relații Mass-Media, dl. Adrian Barbeş, referent, Cabinet Primar, dl. Corneliu Neamțiu, șef serviciu, Serviciul Societăți Comerciale, dna Daniela Creştin, consilier, Serviciul Societăți Comerciale, dna Simona Plop, consilier, Serviciul Societăți Comerciale, David Violeta, consilier, Serviciul Relaţii cu Publicul, dna Laura Bocancios, șef serviciu, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare, Carmen Chiș-Cohan, consilier, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare, Lote Kenderessyi, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dna Dekany Edita, șef serviciu, Serviciul Evidenţă Inventar şi Gestiune, Administrativ, dna. Cristina Nicorici, consilier, dl. Marinel Blaj, referent, dl. Cornel Nădăban, referent, dna. Mihaela Pătrașcu, consilier în cadrul aceluiaşi serviciu, dl. Ioan Bătrân, șef serviciu, Serviciul Învățământ, Sănătate, dna Diana Tudor, consilier, dna Adina Sălăjan, consilier, Compartimentul Managementul Calității, Control Intern, dl. Teodor Sabău, șef serviciu, Serviciul Transport Local, Autorizare Activități Economice, dna Cerasela Novac, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dna Simona Pașca, șef birou, Biroul Spații Verzi, Mediu, dna Raluca Stăniș, șef serviciu, Serviciul Fond Locativ, Magdalena Zabos, consilier în cadrul Serviciul Stare Civilă, dna Minerva Bosneag, șef serviciu, Serviciul Relații cu Publicul, dl. Daniel Pruteanu, șef serviciu, Serviciul Dezvoltare Imobile, dl. Iulian Memet, șef birou, Biroul Supraveghere Comunitară, Direcția Generală Poliția Locală Arad, dl. Laurențiu Tudose, șef Serviciu Circulație pe Drumurile Publice și Parcări, dl. Adrian Hava, șef serviciu, Serviciul Ordine Publică și Circulație 2 - Direcția Generală Poliția Locală Arad, dna Monica Czibrik, șef Serviciu Administrație Publică Locală, dna Florentina Stana, consilier juridic, dna Ana Maria Ciobotariu, consilier juridic, dl. Emanuel Cotuna, consilier juridic, dna Mirela Sonyi, consilier juridic, dna Nadia Stepan, consilier, dl. Iosif Istvan, referent, dl. Vlad Baciu, consilier juridic, dna Florina Ispas, consilier, dra Doris Micu, consilier, dna Carmen Popa, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dra Oana Vesa, consilier juridic în cadrul Biroului Cadastru Extravilan, Fond Funciar, dna Florica Gherman, șef serviciu, Serviciul Agricol, dna Ela Popa, consilier, dna Mihaela Virag, dna Arabela Bouchikian, consilier în cadrul aceluiaşi serviciu, dna Mihaela Nagy, şef serviciu, Serviciul Achiziţii Publice, dna Adina Dudaș, consilier, dl. Adam Petru Stelian, consilier în cadrul aceluiaşi serviciu, dna Clementina Iucu, şef Serviciu Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicaţii Terestre, dna Mariana Kovacs, consilier în cadrul Biroului Salarizare, dna Viorica Indrei, consilier, dna Daniela Sărac, consilier, dl. Octavian Muntean, șef serviciu, Serviciul Informare Cetățeni, dna Ioana Lerințu, consilier juridic, dna Doina Chiș, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dl. Ioan Bătrân, șef serviciu, Serviciul Învățământ, Sănătate, dl. Nicolae Cociuba, consilier Serviciul Baze Sportive, dl. Marius Farcaș, șef birou, Biroul Reparații Imobile, dna Nica Mureșan, consilier Biroul Reparații Imobile, dna Stelica Șerban, consilier juridic, Serviciul Juridic, Contestații, din cadrul Direcției Venituri, dna Fănica Perjariu, șef serviciu, Serviciul Impunere Persoane Fizice.
Alţi participanţi:
- reprezentanți ai agenților economici şi instituţii culturale de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad: dna Dana Pădurean-Andreica, director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, dl. Flavius Staniș, consilier juridic în cadrul aceleiași instituții, dna Monica Vasiu, consilier în cadrul aceluiași serviciu, dl. Ladislau Böhm, referent în cadrul aceluiași serviciu, dna Mana Constantin, consilier, dna Elena Panda, consilier, dl. Lucian Mureșan, consilier, dna Viorica Balint, consilier în cadrul aceleiași instituții, dna Alina Mariș, consilier în cadrul aceleiași instituții, Oana Pârvulescu, director general al Serviciului Public de Interes Local „Direcția de Asistență Socială Arad”, dna Lucia Bulboacă, șef serviciu în cadrul aceleiași instituții, dl. Cezar Jancă, şef serviciu în cadrul aceleiaşi instituții, dna Adriana Memetea, consilier, în cadrul aceleiași instituții, dna Cristiana Florescu, șef serviciu, în cadrul aceleiași instituții, dl. Sorin Mocuța, consilier juridic în cadrul aceleiași instituții, dna Fira Popa, director al Centrului de Îngrijire Persoane Vârstnice Arad,
- agenți economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad: dl. Ciulean Victor, director general al SC CET Hidrocarburi SA Arad, dl. Bobancu Cornel Alicescu, șef serviciu din cadrul SC CET Hidrocarburi SA Arad, dl. Claudiu Gojda, director general al SC Compania de Transport Public SA Arad, dna Angelica Mateuț, director economic, dna Mariana Birău, director tehnic - SC Compania de Transport Public SA Arad, dl. Tiberiu Ciul, director general al SC Gospodărirea Comunală SA Arad, dl. Stelian Nistor, director general al SC TOP SA Arad, dl. Ovidiu Dragoman, șef serviciu, Serviciul Parcări din cadrul SC RECONS SA Arad, dl. Nicolae Medelean, director general al SC RECONS SA Arad.
- invitaţi:
- dna Laura Török (soția alpinistului Zsolt Török),
- distinşi reprezentanţi ai cultelor religioase: Arhiepiscopia Aradului – Înalt Preasfințitul Părinte Dr.Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Prea-Sfinţitul Părinte, Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din municipiul Arad, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericii Greco Catolice, ai Bisericii Reformate, ai Cultului Penticostal, ai Cultului Baptist, ai Cultului Adventist, ai Bisericii Evanghelice Lutherane ș.a.
- reprezentanți ai Parlamentului European: dl. Gheorghe Falcă, Europarlamentar
- reprezentanți ai Parlamentului României: dl. Glad Varga, Deputat
- reprezentant al Departamentului Securității Naționale, Secretariat CSAT din cadrul Administrației Prezidențiale, dl. general Mihai Șomordolea, pentru a conferi Ordinul Național - Pentru Merit - în grad de Cavaler – Post Mortem alpinistului Zsolt Török,
- reprezentanți ai Consiliului Județean Arad: dl. Iustin Cionca, președinte, dl. Sergiu Bîlcea, vicepreședinte, dl. Răzvan Cadar, vicepreședinte,
- Excelenţa Sa, Domnul Fuad Karim Saliba KOKALY, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Palestinei în România,
- reprezentanţii oraşelor partenere: Zrenjanin, Praga Sector 5, Békescsaba, Hódmezövásárhely, Pécs, Changzou (China), Sectorul Râşcani al Municipiului Chişinău din Republica Moldova şi Municipiul Betleem din Palestina.
- consilieri locali din mandatele: 1992-2016,
- reprezentanţi ai Boardului Municipiului Arad,
- reprezentanţi ai diferitelor instituţii deconcentrate din judeţul Arad,
- reprezentanţi ai diferitelor instituţii de învăţământ,
- reprezentanţi ai ONG-urilor,
- distinşii laureaţi: Dl. Cristian BAN – regizor, dl. prof. Marius ŢIU, dl prof. Radu Horia BERETEU, dna Anamaria ŞERBAN, dl. prof. Mario FLORESCU, dl. Adrian LUCACI, fotbalist, DAVIDHAZY Imre Istvan, antrenor de baschet, dl. Ovidiu Daniel CISMAŞ, alpinist, dl. lector universitar doctor Voicu Silviu VĂGĂLĂU, dl. conferenţiar universitar doctor Dinu HEREŢIU dl. profesor universitar, dna doctor Maria PUŞCHIŢA, dl. profesor universitar doctor Dorin LAZĂR, dl. profesor universitar doctor Alexandru POP, dl. profesor universitar doctor Ioan IOIART (n.n. sala aplaudă).
- presa: Diana Duțu - „Aradon/Jurnal Arădean”, Simion Todoca – „Glasul Aradului”, Filea Cătălin – „ARQ” ș.a.
- moderator Zoltan Lovas.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 14.08.2019 a Dispoziţiei nr. 2671/2019 a Primarului Municipiului Arad, prin comunicarea tuturor reprezentanţilor mass-media acreditaţi a acestei dispoziţii, cuprinzând data, ora, locul şedinţei şi ordinea de zi. La dosarul prezentei şedinţe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.
Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul, precum şi toţi responsabilii din executiv, societatea civilă, precum şi reprezentanţii mass-media au primit documentele şedinţei.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin punerea la dispoziţie fiecărui consilier, în ziua de 14.08.2019 a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, precum şi ordinea de zi.
În cadrul acestei ședințe a consemnat următoarele:
Dl. Lovas Z: - Doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi, vă spunem tuturor un călduros Bun-venit! Consiliul Local al Municipiului Arad s-a întrunit azi în şedinţă festivă cu ocazia Zilelor Aradului. Zilele Aradului sunt momente de sărbătoare, în care celebrăm împreună spiritul şi valorile care definesc Aradul, tradiţiile care ne-au format şi aspiraţiile pe care le avem ca şi comunitate. Din acest motiv, la Zilele Aradului a devenit o tradiţie să onorăm în mod public contribuţia remarcabilă a unor concetăţeni la viaţa comunităţii, la dezvoltarea şi promovarea Aradului. Suntem, doamnelor și domnilor, stimați invitați, suntem onoraţi să îi avem alături de noi pe Excelența sa domnul Fuad Karim Saliba KOKALY, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Palestinei în România! Aplauze! Reprezentanţii oraşelor partenere: Zrenjanin, Praga Sector 5, Békescsaba, Hódmezövásárhely, Pécs, Changzou (China), Sectorul Râşcani al Municipiului Chişinău din Republica Moldova şi Municipiul Betleem din Palestina. (n.n. aplauze). În numele întregii comunităţi arădene, vom decerna titlurile şi distincţiile Municipiului Arad și vor înmâna și le vor decerna domnul primar Călin BIBARŢ şi domnul viceprimar Ionel BULBUC. Cu ocazia acestei festivităţi se va semna public şi acordul de înfrăţire dintre Municipiul Arad şi Oraşul Betleem din Palestina. (n.n. aplauze). Suntem de asemenea onoraţi să avem în mijlocul nostru pe domnul Gheorghe FALCĂ, Europarlamentar, (n.n. aplauze), domnul Glad VARGA, Deputat în Parlamentul României (n.n. aplauze), domnul Florin Dan TRIPA, deputat în Parlamentul României (n.n. aplauze), reprezentanții Instituției Prefectului Județului Arad, domnul Vasilică DAMIAN, subprefect (n.n. aplauze), reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, dl. Iustin CIONCA, preşedinte, dl. Sergiu BÎLCEA, vicepreşedinte şi dl. vicepreşedinte Răzvan CADAR. Mulțumim de asemenea că şi astăzi, ca întotdeauna, Biserica ne este aproape. Salutăm cu respect, pe Înalt Preasfințitul Părinte Dr.Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Prea-Sfinţitul Părinte, Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, părintele KIRÁLY Árpád din partea Protopopiatului Bisericii Romano-Catolice, părintele Radu VORINDAN, Protopop onorific din partea Bisericii Greco-Catolice. Salutăm de asemenea cu bucurie prezenţa domnului dr. Pavel RIVIŞ TIPEI, din partea Comunităţii Penticostale din Arad, domnului pastor Florin ILIONI, reprezentant al domnului pastor Moise ARDELEAN, Preşedintele Comunităţii Penticostale din România, a domnului pastor, Sorin IGNAT, preşedinte al Comunităţii Baptiste din Arad, domnului pastor Mihai MAUR, preşedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea – “Conferinţa Banat”, aplauze, domnului Ionel SCHLESINGER, preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad, părintele protopop Plavsici OGNEAN, din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe din Arad. Mulţumim, de asemenea, pentru onoarea de a ne fi alături reprezentanţilor Bisericii Reformate din Arad, părintelui JAKAB Istvan, din partea Bisericii Evanghelice Lutherane Arad, reprezentanţilor Bisericii Baptiste Maghiare din Arad, reprezentanţilor Bisericii Penticostale Maghiare din Arad. Mulţumim tuturor reprezentanţilor cultelor care au ales să ne fie astăzi alături. Salutăm cu respect prezenţa reprezentanților universităţilor arădene, doamna prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii “Aurel Vlaicu Arad”, doamna prorector, prof. univ. dr. Anca HERMENEAN – Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad. Mulţumim pentru prezenţă reprezentanţilor instituţiilor publice, cadrelor didactice, Boardului-ului Municipiului Arad, laureaţilor din ediţiile precedente şi bineînțeles tuturor arădenilor care sărbătoresc astăzi împreună cu noi Zilele Aradului. (n.n. sala aplaudă).
Doamnelor și domnilor iar acum vom continua apaluze pentru că vă invit să-i aplaudăm și să invităm în scenă Consiliul Local al Municipiului Arad, consilierii locali aleşi pentru mandatul 2016 - 2020, Secretarul General al Municipiului Arad (dl. Sorin Contraș), dl. viceprimar Ionel BULBUC şi domnul Călin BIBARŢ, Primarul Municipiului Arad. Sărut mâna! Bună-ziua! (n.n.sala aplaudă acest moment).
Doamnelor și domnilor, în continuare avem rugămintea să ne ridicăm pentru ascultarea Imnului Național al României.
(într-un cadru solemn este ascultat Imnul de Stat al României).
Dl. Lovas Z: - Am să vă rog, doamnelor și domnilor, să rămâneți pentru câteva momente în picioare și am să vă și spun de ce – zilele trecute cineva dintre noi, după ce a vrut să ajungă la stele, a preferat să devină una. Se numește Zsolt TÖRÖK. Am să vă rog să avem un moment de reculegere (este un moment de reculegere în memoria lui Zsolt Törok). Mulțumesc. În continuare vă invit să ne aducem aminte de cel care a fost Zsolt Török. Un filmuleț Zsolt TÖRÖK (In memoriam) (n.n. după vizionarea acestui filmuleț sala aplaudă). Cât de emoționant poate fi un filmuleț privit din alt punct de vedere! Urmează din nou un moment emoționant și pentru acest lucru am să-l invit în fața dumneavaostră, doamnelor și domnilor, pe domnul general Mihai Șomordolea, consilier de stat, Departamnentul Securității Naționale, Secretariat C.S.A.T. din cadrul Administrației Prezidențiale pentru a conferi Ordinul Național - Pentru Merit - în grad de Cavaler – Post Mortem alpinistului Törok Zsolt. Am să vă rog, Protocolul așa cere, să ne ridicăm în picioare. (n.n. Domnul General Mihai Șomordolea urcă pe scenă).
Dl. Șomordolea M: - DECRET privind conferirea Ordinului Național - Pentru Merit „În temeiul prevederilor articolului nr. 94 litera a) și ale articolului 100 din Constituția României, republicată, ale articolului 4 alineat (1), ale articolului 6, litera a) și ale articolului 74 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului și Medaliei Naționale pentru merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, în semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru importantele performanțe sportive, obținute de-a lungul timpului, pentru determinarea și pasiunea cu care și-a desăvârșit poziția de alpinist la nivel național și internațional, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sportului Românesc, Președintele României decretează: Articol Unic: „Se conferă Post-Mortem Ordinul Național - Pentru Merit - în grad de Cavaler alpinistului Zsolt Török”. Semnează Președintele României Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Johanis. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Invit în scenă pe soția lui Zsolt Török, Laura Török (n.n. sala aplaudă, moment în care i se înmânează Ordinul Național – Pentru Merit dnei Török). Mulțumim. Vă rugăm să luați loc.
În continuare, doamnelor și domnilor, dau cuvântul domnului primar pentru deschiderea ședinței Consiliului Local.
Dl. primar: - Bună ziua! Sărut mâinile! Bun venit la Arad tuturor! „Esențial este ca undeva să rămână ceea ce ți-a hrănit viața și obiceiurile și sărbătoarea de familie și casa cu amintiri. Esențialul este să trăiești pentru a te reîntoarce” – Antoine de Saint-Exupéry. Este, într-adevăr, o realitate că orașul nostru ne-a hrănit viața, ne-a format obiceiurile și ne-a adunat de-a lungul timpului ca o familie. Iar amintirile sunt cele care ne determină să ne întoarcem de fiecare dată cu aceeași dragoste în Aradul nostru. Sunt nu mai puțin de 185 de ani de când Aradul a fost declarat „Oraș liber regesc”. A fost punctul din care, treptat, avea să devină unul dintre centrele urbane cele mai importante din zona centrală și est europeană a Europei. Iar astăzi, când sărbătorim „Zilele Aradului”, ne putem mândri cu un oraș conectat cu Europa. Un oraș european, o adevărată punte de legătură între țară și Europa. Una dintre dovezile legăturilor noastre cu Europa o constituie și acordurile de prietenie și înfrățire cu orașe din Serbia, din Ungaria, din Belgia, din Cehia, din Croația, din Slovenia și mă bucur să-i salut cu respect și să le spun celor prezenți astăzi, aici, un cald și bun „Bine ați venit!”. La 1834 Aradul era un oraș multietnic, multicultural și multiconfesional. Aradul, din 2019, își păstrează acest statut și de aceea putem să spunem un la fel de cald „Bun venit!” și oaspeților noștri din China și, cu precădere, celor din orașul Changzou, cu care urmează să ne înfrățim anul viitor. O notă specială a sărbătorii de anul acesta și o dovadă a extinderii relației noastre la un nivel intercontinental este dată de prezența domnului Anton Salman, Primarul Orașului Betleem. Deoarece astăzi, Aradul, un oraș creștin, cu tradiții, are bucuria de a perfecta un proiect de simțire creștină, acela al înfrățirii cu orașul Betleem, locul de naștere al lui Isus Hristos. Vă mărturisesc că pentru mine și pentru arădenii pe care îi reprezint este un act mai mult decât onorant. Este un act și un gest de suflet, care se leagă cu sentimentul de familie și iubire creștină. Îmi doresc ca tuturor celor care participă la această sărbătoare a Aradului, invitați și arădeni, de o potrivă, să le sporească dragostea de acest loc binecuvântat. Să le transmită acel sentiment de „acasă”, care să-i determine să revină oricând cu drag. Brâncuși spunea: „Piatra mea de hotar nu desparte nimic. Ea îndeamnă la înfrățire spre locul în care năzuințele se contopesc”. Să nu uităm niciodată că mulți oameni caută locurile frumoase, dar numai unii reușesc să le facă cu adevărat frumoase. Permiteți-mi să vă mulțumesc tuturor că ne ajutați să facem Aradul mai frumos. Doamne ajută! (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulţumim domnule primar, Călin Bibarţ. Doamnelor și domnilor urmează un nou moment emoționant, plin de bucurie și anume momentul festiv al semnării Acordului de înfrățire dintre Municipiul Betleem din Palestina și Municipiul Arad din România. Înainte de a semna acest Acord de înfrățire, am s-o invit în scenă pe prietena mea Miss Reem Atuan Kattan, please, să ne interpreteze si să ne intoneze Imnul de Stat al Palestinei și Imnul Național al României. Am să vă rog din nou să ne ridicăm în picioare (n.n. moment artistic). Vă rugăm să luați loc. În continuare, invităm în scenă pe domnul primar Anton Salman, Primar al Municipiului Betleem și pe domnul Primar al Municipiului Arad, pe domnul Călin Bibarț pentru semnarea Acordului de Înfrățire dintre Municipiul Arad și Municipiul Betleem din Palestina (n.n. în acest moment se semnează Acordul de Înfrățire). Acordul de Înfrățire a fost semnat, iar acum îl invit pe domnul Călin Bibarț să ofere cadoul domnului primar (n.n. moment în care sala aplaudă). Doamnelor și domnilor, în continuare dau cuvântul domnului Anton Salman, Primarul Municipiului Betleem.
Dl. Salman A - (n.n. tradus de doamna Speranța Milancovici): - Excelența Voastră, domnule Primar al Aradului, onorați invitați, doamnelor și domnilor. Este o mare plăcere pentru noi să fim cu această ocazie în Arad. Este o onoare pentru noi să avem un nou acord cu Aradul, în acest mod, acordurile noastre se extind la 99 de orașe în întreaga lume. Motivul pentru care avem toate aceste acorduri este acela cum, precum cunoașteți, Betleem este locul unde Dumnezeu și-a trimis semnul Său spre pământ, pe Fiul Său, ca să aducă pacea întregii lumi. Aici, la Betleem îngerii cântă celebrul cântec dedicat păcii și lui Dumnezeu. De acolo, de la Betleem, Dumnezeu transmite mesajul Său întregii lumi și anume acela de pace. Dumnezeu și-a trimis Fiul tocmai pentru a schimba istoria în întreaga lume. Așadar, din Betleem mesajul pleacă spre întreaga lume și nu doar către unii sau către alții. Betleem, un oraș al păcii și al colaborării, încă suferă, după 2000 de ani, din cauza unor nedreptăți. Promovăm acest mesaj în întreaga lume, dar totuși suferim de nedreptate, încă suntem nevoiți să facem față unor provocări majore privind independența și libertatea noastră. Suntem oameni care cred în egalitate, în justiție, în respectul pentru celelalte religii. Pentru noi, pacea înseamnă egalitate între toți. Pentru noi, pacea înseamnă libertate pentru poporul palestinian. Pentru noi, pacea înseamnă independență. Conducerea noastră se străduiește, deja, de multă vreme să asigure pacea, echilibrul, egalitatea în regiune, dar, cu regret, trebuie să o spunem că nu am reușit în totalitate. Pentru noi este important să ne explicăm pe noi înșine în fața întregii lumi, deoarece mass-media, care, la nivelul întregii lumi, are un cuvânt de spus, nu reflectă întotdeauna cu exactitate ceea ce se întâmplă pe teren. Este important, așadar, pentru noi, să ne explicăm în fața lumii. Să vorbim lumii despre suferința noastră, despre provocările noastre, despre misiunea noastră, despre viitor. Dorim să asigurăm lumea întreagă că suntem un popor pașnic, un popor care dorește pacea, pe care dorim să o asigurăm pentru poporul nostru. În acest context este oportun pentru noi să explicăm lumii cine suntem noi. Deoarece sunt sigur că există multe persoane care pot să stea și în această sală și care nu cunosc foarte multe detalii despre regiunea Palestinei, despre intențiile acesteia cu privire la perspective în viitor. Interesul nostru este pacea. Să locuim și să trăim într-o vecinătate pozitivă cu ceilalți, cu respect. Betleem face parte din teritoriile ocupate și atunci când vorbim despre Betleem, în general, îl privim din această perspectivă, a teritoriilor ocupate. Putem spune despre Betleem că este un oraș multicultural, deoarece este un oraș, unde oameni de diferite religii trăiesc împreună în mod pașnic și ceea ce este important, este că această cultură a noastră, care este cea a păcii, să existe în întreaga lume. Sperăm, odată cu acest acord pe care l-am semnat astăzi, să avem parte de un schimb de experiență, în diverse domenii, iar un domeniu extrem de important este acela cultural, deoarece cultura vorbește despre tradiție, despre educație și alte sectoare ale vieții. Sperăm că vom aduce valoare adăugată relației dintre cele două orașe deoarece relația omului cu omul și diplomația este foarte importantă pentru toată lumea. Acest acord este o relație de la om la om, va aduce oamenii împreună cu scopul de a se înțelege reciproc. Sper că odată cu acest acord vom putea aduce cele două orașe împreună Betleem înspre Arad și Aradul înspre Betleem și astfel vom putea experimenta cultura păcii în cele două orașe. Sper că împreună cu Primarul Municipiului Arad, cu Consiliul Local, orașul Betleem va putea duce la îndeplinire realizările pe care și le-a propus. Mulțumesc domnului primar și Consiliului Local pentru interes și vă doresc tot ce este mai bun pentru viitor. Mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim domnului Primar Anton Salman, Primarul Municipiului Betleem. În continuare, doamnelor și domnilor, ne vom bucura de un dar muzical din partea delegației Municipiului Betleem, spectacol oferit de doi elevi ai Academiei de Muzică din Betleem. (n.n. urmează o piesă muzicală). (n.n. sala aplaudă). Urmează o altă piesă muzicală. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim frumos pentru cadoul muzical. Aplauze pentru copiii minunați. (n.n. sala aplaudă). Doamnelor și domnilor urmează festivitatea de conferire a unor titluri și distincții cu prilejul Zilelor Aradului, ediția 2019. Rog președintele de ședință, pe domnul Szabo Mihai să dea citire Hotărârii Consiliului Local privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul Zilelor Aradului, ediția 2019.
Dl. Szabo M: - Vă mulțumesc. Bună-ziua. Hotărârea nr. 431/22 august 2019, privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul Zilelor Aradului, ediția 2019. Având în vedere inițiativa consilierilor locali: Ionel Bulbuc, Mariana Cismașiu, Laura Andreș, Gheorghe Oto Furău, Antoanela Luciana Naaji, Adina Liana Dumitrean, Anca Patricia Stoenescu, exprimată prin Expunerea de motive înregistrată cu nr. 57014/18.07.2019, Consiliul Local al Municipiului Arad hotărăște: Se conferă Titlul de Excelență pentru merite profesionale remarcabile precum și pentru interesul consecvent de promovare al municipiului Arad următoarelor personalități:
• În domeniul ARTEI DRAMATICE domnului Cristian BAN – regizor (sala aplaudă),
• În domeniul EDUCAŢIEI: domnului prof. Marius ŢIU şi domnului prof. Radu Horia BERETEU - pentru rezultate remarcabile în activitatea didactică (sala aplaudă),
• În domeniul ARTELOR PLASTICE: doamnei Anamaria ŞERBAN – pentru activitatea artistică prodigioasă (sala aplaudă),
• În domeniul MUZICAL: domnului prof. Mario FLORESCU - pentru activitatea muzicală remarcabilă şi preocupările de promovare a culturii locale (n.n. sala aplaudă),
• În domeniul SPORTULUI: pentru activitatea sportivă marcantă și contribuţia adusă la dezvoltarea sportului arădean:
- domnului Adrian LUCACI, fotbalist (n.n. sala aplaudă),
- domnului DAVIDHÁZY Imre István, antrenor de baschet, (n.n. sala aplaudă),
- domnului Ovidiu Daniel CISMAŞ, alpinist (n.n. sala aplaudă),
• În domeniul MEDICAL: pentru activitatea medicală şi contribuţia adusă la dezvoltarea sistemului medical arădean:
- lector universitar doctor Voicu Silviu VĂGĂLĂU (n.n. sala aplaudă),
- conferenţiar universitar doctor Dinu HEREŢIU (n.n. sala aplaudă)
- profesor universitar doctor Maria PUŞCHIŢA (n.n. sala aplaudă),
- profesor universitar doctor Dorin LAZĂR (n.n. sala aplaudă),
- profesor universitar doctor Alexandru POP (n.n. sala aplaudă),
- profesor universitar doctor Ioan IOIART (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Doamnelor și domnilor, așadar, începem! Se acordă Titlul de Excelență colegului meu, regizor Cristian BAN. (n.n. sala aplaudă, moment în care domnul primar îi înmânează distincția).
Dl. Ban C: - Îi mulțumesc Primăriei, Teatrului din Arad și mai ales publicului din Arad. Eu lucrez foarte mult în țară și credeți - mă că acesta este unul din cele mai bune locuri. Sunt onorat că am ajuns să lucrez aici. (n.n. din nou, sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - De asemenea, Diplomă de Excelență către dragul nostru profesor Marius Ilie ŢIU. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Țiu M: - Dacă tot mi-ați oferit microfonul, permiteți-mi să mulțumesc, în primul rând, celor cu care noi în educație lucrăm, adică, elevilor. Nu ar exista excelență în educație fără ei! Atât copiii, care vin zilnic la școală pentru a ne asculta materia pe care o predăm (eu predau geografie), cât și mai ales sau în mod special celor care de-a lungul anilor au făcut din pasiunea pentru geografie cu adevărat o excelență. Au fost foarte mulți care au extras din mine tot ceea ce am putut să le ofer și au ajuns în locuri, la concursuri, olimpiade și alte competiții, în locuri absolut flatante pentru ei și pentru mine. Le mulțumesc și celor care, așa cum spuneam, zilnic mă fac să mă trezesc cu plăcere. Sunt 22 de ani de când sunt la catedră și vă jur că nu a fost o zi în care să spun „of, iar trebuie să mă duc! Știu că nu-i interesează, nu le place, n-au chef”. Acei câțiva, care îmi arată interes, lor le mulțumesc în mod deosebit. De asemenea, colegilor din școlile în care am activat și activez, menționez aici: Școala Gimnazială ”Regina Maria” din Micălaca și Colegiul în care am onoarea și plăcerea deosebită și îmi salut colegele aflate în sală, Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”, la care sunt de 11 ani, de asemenea familiei, care mi-a îngăduit tot timpul pe care l-am furat de la ei pentru a pregăti elevi, pentru a scrie articole, pentru a face hărți, pentru a colabora la foarte multe evenimente în domeniu. Vă mulțumesc și dumneavoastră, Consiliul Local, că an de an, știu, își apleacă atenția către cadrele didactice și sunt sute, care ar merita să fie aici pe scenă și vor veni cu siguranță în anii următori pentru că, în mare parte, munca noastră rămâne anonimă sau uneori poate chiar este blamată. Vă mulțumesc.
Dl. Lovas Z: - Mulțumim, domnule profesor. De asemenea, se oferă Diplomă de Excelență domnului profesor Radu Horia BERETEU. (n.n. sala aplaudă)
Dl. Bereteu H: - Toată gratitudinea mea Consiliului Local al Municipiului Arad, Primăriei Municipiului Arad pentru onoarea care mi-a făcut-o astăzi prin recunoașterea rezultatelor obținute în acești ani. Mulțumesc frumos. Iubim Aradul și împreună îl facem mai frumos. Mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim și noi. Se acordă Diplomă de Excelență domnișoarei Ana Maria ȘERBAN. (n.n. sala aplaudă).
Dna Șerban A: - Mulțumesc Consiliului Local, Primăriei pentru această distincție. Vreau să spun că Aradul este un oraș minunat. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Următorul artist este Mario FLORESCU (n.n. sala aplaudă).
Dl. Florescu M: - Bună-ziua. Fiind vorba de muzică, nu am decât să le mulțumesc tuturor, acestui minunat public, care întotdeauna ne răsfață cu aplauzele lui, cu aplauzele dumneavoastră. Mulțumim din tot sufletul tuturor. Mulțam fain. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim Mario Florescu. Categoria sport, Diplomă de Excelență domnului Adrian Lucaci (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lucaci A: - Îmi doresc ca împreună cu înțelepciune, mai ales cu dragoste, să facem din Arad un oraș de elită și poate chiar mai mult decât atât. Sunt onorat să trăiesc în Arad, între arădeni, între prieteni. Mărturisesc că voi iubi întotdeauna orașul, pentru ce mi-ai oferit, pentru ce mi-ai dăruit îți mulțumesc din suflet Arad! (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim. De asemenea, Diploma de Excelență se acordă domnului DAVIDHÁZY Imre István (n.n. sala aplaudă). Premiul se ridică de către doamna Henrieta DAVIDHÁZY.
Dna DAVIDHAZY: - Sunt fiica lui. Vă mulțumesc din suflet în numele tatălui meu pentru acest premiu bine meritat. Mulțumesc.
Dl. Lovas Z: - Mulțumim și noi. Diploma de Excelență se acordă domnului Ovidiu Daniel CISMAȘ. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Cismaș O: - Bună-ziua tuturor. Nu sunt alpinist. Sunt doar un aventurier montan născut și crescut în această câmpie a Aradului, care a avut șansa să ducă cu onoare și cu profundă mândrie ceea ce înseamnă simbolurile Aradului sus acolo, la mare înălțime. M-au ajutat tot ceea ce reprezintă Aradul, m-a ajutat familia mea și îi datorez această reușită familiei mele, care m-a înțeles. Mi-am onorat tatăl acolo sus pe Kilimandjaro, mi-am onorat antrenorul, pe Sigismund Bessenyi și m-a inspirat ceea ce este cu regret astăzi pus alpinistul arădean, inspirația Aradului, Zsolt Török. Sper ca tot ceea ce urmează în continuare și următoarele ascensiuni arădene să fie susținute de comunitatea arădeană, de oficialitățile arădene, pentru că încă mai avem mulți munți de urcat, însă aceste ascensiuni doar împreună le vom putea transforma în realizări. Doresc să mai spun doar atât: „Aradul mereu la înălțime!” Cu respect, vă mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim. În domeniul medical, Diploma de Excelență se acordă domnului doctor Voicu Silviu VĂGĂLĂU (n.n. sala aplaudă). Ridică premiul domnul doctor Alexandru Pop.
Dl. dr. Pop A: - Doctorul Văgălău din motive obiective nu a putut să vină, însă mulțumește, prin intermediul meu, autorităților locale din Arad pentru această recunoaștere a valorii sale. Mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Tot în domeniul medical Diploma de Excelență se acordă domnului doctor Dinu HEREȚIU (n.n. sala aplaudă).
Dl. Herețiu D: - Vă mulțumesc din tot sufletul. Mă copleșește faptul că la bătrânețe nu sunt uitat și mă copleșește faptul, încă o dată spun, că sunteți aici și am ocazia să vă mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Și noi vă mulțumim domnule doctor. Diploma de Excelență se acordă și domnișoarei doctor Maria PUȘCHIȚA (n.n. sala aplaudă).
Dna Pușchița M: - Întreaga viață am pus-o sub semnul muncii, onestității și moralei creștine. Mulțumesc Aradului, care m-a primit atât de frumos și care mi-a decernat această diplomă, care mă onorează. Le mulțumesc domnilor consilieri locali (n.n. sala aplaudă). Mulțumesc în aceeași măsură colectivului cu care am lucrat și nu în ultimul rând tuturor pacienților care au avut încredere în mine. Vă mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - De asemenea se acordă Diplomă de Excelență domnului doctor Dorin LAZĂR (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lazăr D: - Sunt onorat pentru această Diplomă de Excelență. Sunt recunoscător pentru aprecierile care s-au făcut în momentul în care s-a stabilit aceasta. Vă spun că în peste 48 de ani de activitate am fost în serviciul sănătății și apreciez atât activitatea desfășurată la nivelul Aradului, sunt „măritat” în Arad, nu sunt născut în Arad, dar apreciez și m-am făcut arădean în totalitate. Vă doresc sănătate, vă mulțumesc încă o dată pentru aprecieri. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - De asemenea se oferă Titlul de Excelență domnului doctor Alexandru POP. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Pop A: - Mulțumesc încă o dată autorităților din Arad pentru această diplomă, pe care o consider o recunoaștere a valorii Școlii Arădene de Ortopedie. Am preluat ștafeta de la doctorul Georgescu, poate cel mai mare ortoped al țării și am încercat să duc mai departe această tradiție, pe care am predat-o acum urmașului meu, doctorul Fruja și sper să meargă mai departe această muncă pe care am depus-o generații întregi de ortopezi. Vă mulțumesc. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim. De asemenea, Diploma de Excelență se acordă domnului doctor Ioan IOIART. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Ioiart I: - Vedeți că cel de pe urmă este cel mai tânăr din corpul medical, că la penultima decernare l-ați decernat pe doctorul Olaru Titus, la 94 de ani și m-a întrebat „pe tine de ce nu te premiază?”, păi, zic - sunt prea tânăr încă! După două luni a murit. (n.n. sala aplaudă).
Dl. primar: - Să-l luăm înapoi?
Dl. Ioiart I: - Am o vechime de 53 de ani în munca medicală, cu facultate cu tot. În Arad, de 42 de ani. Am realizat acest succes datorită bolnavilor, a familiei și a profesorilor mei, a bolnavilor noștri, pe care, o parte, i-am invitat aici în după masa aceasta. Sigur că avem și eșecuri sau vindecări imperfecte, dar n-am putut să chem la prezentare pe unul care a decedat, că nu a răspuns la celular. Am efectuat vreo 35 de mii de operații, am format opt urologi, șase doctoranzi, am condus șase doctorate, mai urmează patru acum și mulțumesc tuturor care, și domnului Schlesinger și domnului fost primar, de ce ați plecat? Să-i faceți loc domnului Bibarț? (n.n. sala aplaudă îndelung). Vă mulțumesc mult.
Dl. Lovas Z: - Am să vă rog, cei premiați cu Diplomă de Excelență să poftiți la o fotografie. (n.n. fotografia de grup). Chiar dacă nu se aude în fotografie, aplauze pentru premiații noștri, pentru diplomele de excelență. Domnule consilier Szabo Mihai, vă rog.
Dl. Szabo M: - Se conferă Titlul „Pro Urbe” pentru contribuția deosebită la promovarea imaginii municipiului Arad domnului Gheorghe SABĂU, teoretician multimedia, inițiator al proiectului „Chinema Icon” și domnului inginer Nicolae DEDULEA pentru implicarea în dezvoltarea relațiilor internaționale ale municipiului Arad. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Așadar, doamnelor domnișoarelor și domnilor, se acordă Titlul „Pro Urbe” domnului profesor, omului Gheorghe SABĂU. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Sabău G: - Practic, se întâmplă un soi de miracol. Interesant, „Kinema Ikon”, ca și grupare, se știe, de 50 de ani de când există, dar se știe totuși mai puțin decât alte activități de tip artistic, de artă contemporană, ca să înțelegeți exact despre ce este vorba, este artă contemporană, în formula ei marginală, experimentală. Este cred că un caz unic în plan național, când intră în viziunea unei instituții, cum este Primăria, Consiliul Local pentru a premia. De fapt este, eu reprezint „Kinema Ikon” pentru că l-am fondat în 1970 și anul viitor va împlini 50 de ani. Deci, pentru distanța asta, zic eu, mulțumesc frumos celor care s-au gândit să ne premieze. Mulțumim. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Mulțumim. Se acordă Diploma „Pro Urbe” domnului Nicolae Dedulea. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Dedulea N: - Mulțumesc conducerii Municipiului Arad și tuturor celor care au crezut că este cazul să mi se acorde această distincție, care mă onorează și care mă obligă să merg în continuare pe calea promovării Municipiului Arad, deci, a orașului, dar și a oamenilor din această urbe. Aseară m-am uitat, am rememorat cu plăcere momentul din 2014, luna iunie, când alături de domnul inginer Gheorghe Falcă, la vremea aceea primarul municipiului, s-a semnat, în cadrul festiv, la sala de protocol, de la Fabrica de bere, cea mai mare din Cehia, Parteneriatul între Praga V, sectorul central din Praga, este o zonă istorică deosebită, și municipiul Arad. Iată suntem la cinci ani de la acest protocol și deja se pun la activ destule realizări. Aș vrea să subliniez aici participarea noastră la concursul anual „Talent ro-cu”, pe care îl organizează Praga V în luna ianuarie și care, în fiecare ultimii trei ani a avut câte un concurent din România. Este vorba de: Ștefan Șimonca, de Sarah Gheorghe și Samuel Sebeșan, niște talente deosebite, absolvenți ai Liceului de Artă din Arad. Și domnul director Orban, al Filarmonicii, mi-a promis că pentru ianuarie următor îmi asigură, la fel, un contra-tenor deosebit de talentat. Deci vom continua să arătăm în Cehia ce avem mai bun. În anii precedenți noi am avut la concurs suplinitoarea cehă, copii, tineri foarte talentați, vă dau exemplu – o actuală studentă la Cluj, Roxana Suciu din Covăsânț, care a luat de două ori acest titlu sau câștigătoarea primei ediții, Alexandra Chira, primei ediții la „Vedetă populară”, la Televiziunea Română, au fost opt tineri din România, în total, care ulterior au confirmat și care au luat trofee importante în România. Deci Aradul are talente, trebuie să le promovăm, să mergem în continuare cu ei. Vreau să vă subliniez că la Praga Biserica Românească are un preot paroh din zona Aradului și care slujește cu credință. În jurul lui este o comunitate credincioasă importantă și românii se mândresc că sunt români. Deci, suntem cei care avem mândria de a afirma peste tot și a demonstra că românul înseamnă inteligență, cinste, credință. Și vreau, în final, să-i promit domnului Orban că în baza succesului pe care l-a repurtat cu Filarmonica din Arad la concertul din februarie, la Praga, la Academia de Muzică, în prezența marelui dirijor Leos Svarovsky al Filarmonicii din Praga, care i-a dirijat și pe acești tineri de care am vorbit, să realizăm un schimb de experiență, de concerte, deci renumitul dirijor să vină aici cu Filarmonica din Praga și, de asemenea, încerc să rezolv să vină și în orașul balnear Teplice orchestra din Arad. Nu în ultimul rând promit că voi încerca o apropiere și între municipiul Arad și Karlovy Vary. Este un oraș deosebit și cred că merită apreciere între cele două municipii. Mulțumesc încă o dată. Și eu simt că Aradul este orașul meu de suflet și întotdeauna mă întorc cu plăcere în acest oraș. Mulțumesc.
Dl. Lovas Z: - Mulțumim și noi. Am să vă rog să rămâneți alături de domnul primar și de domnul viceprimar. Domnule profesor Săbău vă rog și pe dumneavoastră să poftiți pentru o fotografie. (n.n. are loc fotografie de grup). De asemenea, am să vă rog să-i aplaudați. (n.n. sala aplaudă). Doamnelor și domnilor, dat fiind faptul că suntem la finalul acestei ședințe festive am să-l rog pe domnul primar Călin Bibarț să încheie această festivitate, această ședință festivă.
Dl. primar: - Doar să vă mulțumesc tuturor. La Mulți Ani Arad! La mulți Ani arădeni! Închinăm o cupă de șampanie în foaier. Cu Dumnezeu înainte! Vă mulțumesc din suflet. (n.n. sala aplaudă).
Dl. Lovas Z: - Doamne ajută! Mulțumim dumneavoastră că sunteți alături de noi. Cine dorește o fotografie sunteți rugați să poftiți aici. (n.n. ședința s-a încheiat la ora 15,45).