MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 19-01-2006
M I N U T A
şedinţei ordinare
din data de 19.01.2006
RECOMANDĂM VIZUALIZARE pdf!
La şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 19.01.2006, au fost prezenţi 22 de consilieri. A absentat dna Braica Alexandra (concediu de boală).
Preşedinte de şedinţă a fost domnul consilier Costin Ionel.
Au participat:
-din partea Primăriei Municipiului Arad: dl.Gheorghe Falcă, primar, dl.Bognar Levente, viceprimar, dl.Dekany Tiberiu Alexandru, viceprimar, dna Doina Paul – secretarul municipiului Arad, dl. Petru Tamaş – director economic, dna Grozavu Claudia, şef serviciu Buget, dna Ioana Albu, delegat pentru directorul Direcţiei Fiscale, dna Stelica Şerban, consilier juridic la Direcţia Fiscală, dl. Dugăeşescu Marin, şef Birou Administrare Baze Sportive, dl. Popa Răzvan, director tehnic, dl. Ciurariu Sorin, arhitect-şef, dna Szasz Mirela, consilier Urbanism, dna Nora Groşan, consilier Activităţi Culturale, dna Gabriela Arcereanu, şef Serviciu Cadastru, dl.Teodor Marian – şef Serviciu Investiţii, dna Florica Popa – şef Serviciu Administrare Patrimoniu, dl.Valer Mărginean–referent Serviciul Coordonare, dna Lilioara Stepanescu – şef Serviciu Administraţie Publică Locală, dra Florentina Simina-consilier juridic-Serviciul Administraţie Publică Locală, dra Monica Czibrik–consilier juridic în cadrul aceluiaşi serviciu, dra Mirela Boroica-referent specialitate;
-din partea Direcţiei de Asistenţă şi Dezvoltare Comunitară Arad: dna Etelca Nagy, director executiv, dra Radu Carmen, director economic, dl.Jancă Cezar, şef Serviciu Prestaţii Sociale, dra Memete A, consilier.
Alţi participanţi:
-presă: Simona Mazăre-„Arad Expres”, Alin Olteanu şi Eugenia Pantea – „Adevărul”, Izabela Vekas-TV Arad, Călin Ghinaciu-„Agenda Zilei”, Ciprian Boiţiu-„Radio 21” şi „Europa F.M.”, Irhazi Janos–„Jelen”, Adriana Barbu, Flavius Ghender, Andrei Ando- „Observator”, Diana Mariş-„Info TV”, Ioan Weisl-„Rompres”, Lili Trocan-„România Liberă”, „Evenimentul Zilei”, Puskel Peter, „Uj Magyar Szo”, şi „Duna TV”.
-reprezentanţi ai unor instituţii publice şi ai agenţilor economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad: dna Daniela Sabău –director SC TOP SA Arad, dl. Ioan Covaci, director SC Gospodărirea Comunală Arad SA, dl. Laurian Oniga, directorul Teatrului „Ioan Slavici”Arad, dl.Kiraly Andrei, deputat, dl. Paul Sergiu, consilier juridic din partea Prefecturii Judeţului Arad;
-cetăţeni interesaţi, studenţi ai Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, reprezentanţi ai Ligii Studenţilor, dna Lizica Mihuţ, rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, Duka Iosif Attila, consilier judeţean ş.a
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 13.01.2006, a Dispoziţiei nr.73/13.01.2006 a Primarului Municipiului Arad, precum şi prin intermediul presei (ordinea de zi a şedinţei, datele privind data, locul, ora şedinţei au fost publicate integral în presă în data de 14.01.2006, în cotidianul local de mare tiraj „Adevărul”).
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin înmânarea fiecărui consilier, în ziua de13.01.2006, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, ordinea de zi.
Copii ale documentelor înscrise pe ordinea de zi au fost înmânate, de asemenea, consilierilor, presei şi reprezentanţilor executivului, în data de 13.01.2006.
În continuare, am consemnat următoarele: Dl. primar:-Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Pentru că s-a finalizat timpul mandatului de preşedinte, o să vă rog să aveţi propuneri pentru noul preşedinte. Da, domnule Schill, vă rog!
Dl. Schill G:-Da, îl propun pe domnul Ionel Costin ca preşedinte de şedinţă.
Dl. primar:-Mai sunt alte propuneri? Dacă nu sunt, supun la vot propunerea domnului Schill.
Cine este pentru ?Unanimitate. (20 pentru, dl. Costin se abţine. 21 consilieri prezenţi,
mandatul dlui Tusz nu a fost încă validat.).
Dl. primar:-Îl invit pe domnul Costin să ia loc în prezidiu.
Avem ordinea de zi, la care propunem câteva modificări, vom retrage punctele 4, 5, 6, 11 şi 22. Supun la vot retragerea acestor puncte.
Cine este pentru ?20 pentru, 1 abţinere(dl. Voicu)
(21 consilieri prezenţi, mandatul dlui Tusz nu a fost încă validat).
Dl. primar: - Sunt câteva modificări solicitate de către Direcţia economică, pentru că se poate lucra la buget – punctele 23, 29 şi 31 să fie dezbătute înainte de punctul 9, pentru a fi asigurată şi finanţarea, dacă aceste 3 puncte vor fi aprobate. Supun la vot aceste modificări.
Cine este pentru ?
Dl. Popa D: - La punctul 23 văd că este vorba de Universitatea „Aurel Vlaicu” şi am găsit aici pe masă nişte materiale, în baza lor, vă propun retragerea acestui punct de pe ordinea de zi. Toţi colegii mei au aceste materiale.
Dl. primar:-Da. Mulţumesc, aceasta este o propunere, acolo nu este vorba despre universitate, este vorba despre sala de sport a municipiului, numită „Sală de Sport Micălaca -Universitatea „Aurel Vlaicu”. Solicitarea noastră este să-l poziţionăm în faţa bugetului, dar supunem amendamentul dumneavoastră votului consiliului. Supun la vot retragerea de pe ordinea de zi a acestui punct. (23)
Cine este pentru ?4 pentru(dl. Popa, dl Edeleni, dna Borza, dl. Curta)
13 împotrivă, 4 abţineri (dl. Voicu, dl. Neamţiu, dl. Pădurean, dl.Huţiu)
(21 consilieri prezenţi, mandatul dlui Tusz nu a fost încă validat).
Dl. primar:-Supun la vot ca punctele 23, 29 şi 31 să fie în faţa punctului 9, pentru ca eventualele amendamente care se aduc acolo să se poată introduce în buget.
Cine este pentru ?
16 pentru, 5 abţineri (dl. Popa, dl. Voicu, dl Edeleni, dl. Curta, dna Borza)
(21 consilieri prezenţi, mandatul dlui Tusz nu a fost încă validat).
Cu aceste modificări, supun la vot următoarea
Ordine de zi
1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării mandatului de consilier local al dlui Tokay Gheorghe - iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier local al dlui Tusz Francisc-iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre privind actualizarea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Ministaţie de pompare str.Fântânii, cartierul Gai”-iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie Ministaţie de pompare str.Muşeţel, cartierul Şega”-iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Ministaţie de pompare str.Dunării, cartierul Gai”-iniţiativa primarului.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Amenajarea bază sportivă Arad- Şega”-iniţiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului de concesiune nr.20/2002, încheiat cu SC BELSIRIM AUTOMOTIVE SRL - iniţiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2006- iniţiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad pentru anul 2006- iniţiativa primarului.
11. Proiect de hotărâre privind avizarea ajustării tarifului pentru producerea şi distribuţia energiei termice de către SC Centrala Electrică de Termoficare Arad SA la agenţii economici -iniţiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre privind concesionarea directă a unui teren situat în Arad, str. Stupilor, CF 28.848 Arad, conform art.15 lit e din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării construcţiilor-iniţiativa primarului.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Zona Alfa-servicii”-iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ” Zona Fortuna- Piaţă Agroalimentară”- iniţiativa primarului.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Spaţii comerciale, Calea Aurel Vlaicu nr.181-183, beneficiar Balogh Csaba”- iniţiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Desfiinţare anexă şi construire hală de depozitare, str. Cornel Minişan nr.1, beneficiar STAR DANY CONSTRUCT SRL ”- iniţiativa primarului.
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Hală depozitare şi reprezentanţă auto-moto Arad, intersecţia DN7, str. Ovidiu, cu DJ 709B, beneficiar Sîrca Romania SRL ”- iniţiativa primarului.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Amenajare pensiune turistică, C.A.Vlaicu 274, beneficiar PRODCOM ANDANTE”- iniţiativa primarului.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Hotel P+4, Calea Aurel Vlaicu 215-217 Arad, proiect nr.38/2005, elaborat de SC PRO URBAN SRL Arad, beneficiar SC FANTASY FASHION SRL Arad-iniţiativa primarului.
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Clădire şi birouri S+P+4, str.Corneliu Coposu 24 C, proiect nr.1/2005, elaborat de SC PRO ARHITECTURA SRL Arad, beneficiar SC INST -SERV D&D SRL Arad-iniţiativa primarului.
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Construire staţie distribuţie carburanţi de tip PETROM V Arad, DN 7 km. 548 – 950, partea dreaptă - iniţiativa primarului.
22. Proiect de hotărâre privind unele măsuri pentru reprezentarea intereselor capitalului municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC RECONS SA Arad - iniţiativa primarului.
23. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad prin includerea sălii de sport din Micălaca-Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad- iniţiativa primarului.
24. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu”, către Episcopia Romano-Catolică Timişoara- iniţiativa primarului.
25. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Grădiniţa cu Program Normal nr.15, către Parohia Romano-Catolică Aradul Nou- iniţiativa primarului.
26. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Grupul Şcolar „Csiki Gergely”, către Parohia Romano-Catolică Arad- iniţiativa primarului.
27. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Liceul Teoretic „A.M.Guttenbrunn”, către Parohia Romano-Catolică Aradul Nou- iniţiativa primarului.
28. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Grădiniţa cu Program Normal nr.26, către Parohia Romano-Catolică din Aradul Nou- iniţiativa primarului.
29. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii 179/2005, pentru normarea parcului auto la dispoziţia Primăriei Municipiului Arad şi stabilirea consumului de carburanţi, cu modificările şi completările ulterioare- iniţiativa primarului.
30. Proiect de hotărâre privind mandatarea Primarului Municipiului Arad să desemneze reprezentanţi ai Consiliului Local al Municipiului Arad în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor cu personalitate juridică din învăţământul preuniversitar-iniţiativa primarului.
31. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul propriu al Consiliului Local al Municipiului Arad.- iniţiativa primarului.
32. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.302 din 21.12.2005 pentru rezilierea contractului de concesiune a serviciului public de administrare, întreţinere, reparare a fondului locativ, pregătirea, urmărirea investiţiilor, construcţii de locuinţe din fondurile bugetare locale sau centrale şi vânzări de locuinţe încheiat cu SC RECONS SA Arad şi preluarea în gestiune directă a serviciului respectiv-iniţiativa primarului.
33. Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de negociere a vânzării terenului situat în Arad, str. Muncii nr.9, în suprafaţă de 1000 mp, conform HGR 577/2002, către SC ALFAR SRL Arad-iniţiativa primarului.
34. Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de negociere a vânzării terenului situat în Arad, Pădurea Ceala, Balta Hada, în suprafaţă de 38.913 mp, conform HGR 577/2002, către SC CABANA LAC SRL Arad-iniţiativa primarului.
35. Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de negociere a vânzării terenului situat în Arad, Malul Mureşului FN, în suprafaţă de 52.434 mp, conform HGR 577/2002, către SC ELECON PLUS SRL Arad-iniţiativa primarului.
36. Proiect de hotărâre privind aprobarea listelor aferente lunii februarie 2006 cu beneficiarii de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în municipiul Arad, conform Ordinului 290/609/2003- iniţiativa primarului.
37. Diverse.
Cine este pentru această ordine de zi, cu modificările aprobate?
16 pentru, 5 abţineri (dl. Popa, dl. Voicu, dl Edeleni, dl. Curta, dna Borza)
(21 consilieri prezenţi, mandatul dlui Tusz nu a fost încă validat).
Dl. primar: - Transfer cuvântul domnului preşedinte.
Dl. Costin I: - Bună-ziua. Trecem la punctul 1
1
Proiect de hotărâre privind constatarea încetării mandatului de consilier local
al domnului Tokay Gheorghe
Dl. Costin I: - Cred că nu sunt probleme. Supun la vot
Cine este pentru? Unanimitate. (21 consilieri prezenţi, mandatul dlui Tusz nu a fost încă validat).
2
Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier local al dlui Tusz Francisc
Mandatul a fost validat potrivit procedurii legale, iar pentru proiect s-au înregistrat
21 pentru, 1 abţinere (dl. Tusz)(22 consilieri prezenţi).
3
Proiect de hotărâre privind actualizarea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad
Hotărârea a fost adoptată în Unanimitate. (22 consilieri prezenţi).
Dl. Costin I: - Deci, punctele 4, 5 şi 6 se amână.
4
Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Ministaţie de pompare str.Fântânii, cartierul Gai”
Amânat.
5
Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie Ministaţie de pompare str.Muşeţel, cartierul Şega”.
Amânat.
6
Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Ministaţie de pompare str.Dunării, cartierul Gai”
Amânat.
7
Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Amenajarea bază sportivă Arad- Şega”.
Hotărârea a fost adoptată cu 18 pentru, 4 abţineri (dl. Popa, dl. Curta, dl. Edeleni, dna Borza).
(22 consilieri prezenţi).
8
Proiect de hotărâre privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului de concesiune nr.20/2002, încheiat cu SC BELSIRIM AUTOMOTIVE SRL
Amendamentul doamnei Borza: în preambulul hotărârii pe care o votăm astăzi, să fie trecut, având în vedere şi evaluarea făcută de către societatea de evaluatori, nu este trecută şi vă rog să o treceţi şi pe aceasta în preambulul hotărârii..
Cine este pentru? 21 pentru şi o abţinere (dl.Voicu) (22 consilieri prezenţi).
Amendamentul domnului Popa. Adică, să nu reiasă că am scos o cifră din burtă şi măcar ultima pagină, concluzia din acel raport, trebuia să ne fie prezentată aici şi dacă ne spuneţi cifra şi vă rog să arătaţi presei, să fie filmată această cifră, pentru ca să ştie tot Aradul despre ce este vorba.
Cine este pentru ? 21 pentru şi o abţinere (dl.Voicu) (22 consilieri prezenţi).
Hotărârea a fost adoptată cu 16 pentru, 1 împotrivă (dl. Neamţ)
5 abţineri (dl. Voicu, dl. Pădurean, dl. Curta, dl. Edeleni, dna Borza).(22 consilieri prezenţi).
23
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad prin includerea sălii de sport din Micălaca –Universitatea „Aurel Vlaicu”
Amendamentul dlui Manta: preşedinţii celor cinci comisii să facă parte din comisia de negociere a protocolului.
19 pentru
(n.n.3 consilieri nu participă la vot (dl. Pădurean, dl. Huţiu, dl. Neamţiu).
Amendamentul dlui Manta: proiectul să fie votat cu vot secret.
Cine este pentru ?14 voturi „pentru”
3 voturi „împotrivă” (dl.Popa, dna Borza, dl. Edeleni)
5 abţineri (dl.Voicu, dl.Curta, dl. Neamţiu, dl. Pădurean, dl.Huţiu).
Urmează procedura votului secret. (n.n. revenire la votul secret).
Rezultatul votului secret a fost anunţat de dl. Valentin Paul Neamţ, după cum urmează:
-22 consilieri prezenţi, 3 consilieri s-au declarat în conflict de interese (dl. Neamţiu, dl. Pădurean, dl.Huţiu) şi au refuzat buletinul de vot, s-au distribuit 19 buletine de vot. S-au înregistrat: 10 voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 3 abţineri.
29
Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii 179/2005, pentru normarea parcului auto la dispoziţia Primăriei Municipiului Arad şi stabilirea consumului de carburanţi, cu modificările şi completările ulterioare
Dl. Costin I:- Nu au fost probleme. Supun la vot.
Cine este pentru ? 17 pentru
5 abţineri (dl. Popa, dl. Voicu, dna Borza, dl. Curta, dl. Edeleni).
(22 consilieri prezenţi).
Dl. Costin I:-Da, doamna Borza, dumneavoastră faceţi parte şi din comisia de validare! Păi, aşa aţi votat dumneavoastră la început. Domnule Edeleni, aşa aţi votat dumneavoastră la început – nu se votează bugetul până nu se votează punctele 23, 29 şi 31. Da. Trecem la punctul 31.
31
Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul propriu al Consiliului Local al Municipiului Arad
Dl. Costin:-Nu au fost probleme. Da. Spuneţi!
Dna Borza R:-Am avut şi eu o curiozitate să întreb funcţionarii Primăriei la cât se ridică, si cu această majorare de organigramă, numărul funcţionarilor Primăriei la această oră. Şi mi s-a spus că depăşeşte numărul de 500 de angajaţi. Întrebare pentru domnul primar. În campania electorală spunea că face ordine în Primărie şi că sunt prea mulţi angajaţi la numărul de 364, cât erau în 2004. Cum poate să argumenteze o creştere de personal de 150 de oameni într-un an şi jumătate? Ce este aceasta? De ce are nevoie, sunt prea multe persoane care trebuie angajate şi nu mai pridideşte sau care este motivul pentru care a crescut în acest mod organigrama?
Dl. primar:-Este o creare de compartimente datorită legii. Legea ne obligă să înfiinţăm câteva compartimente, aceasta nu înseamnă că vor şi exista funcţionari acolo, la nivelul la care se doreşte din punct de vedere al legii. Nu vreau să intru în dispute cu dumneavoastră, dar este o responsabilitate a noastră.
Dl. Costin I: - Da. Revenim la punctul 23. Supun la vot.
Cine este pentru ?
Dl. Costin I: - Da, domnule Curta, spuneţi.
Dl. Schill G: -Eu am o propunere, să începem să fim civilizaţi, să dovedim, ca şi consilieri, seriozitate, pentru că suntem aleşii Aradului! Eu v-aş ruga foarte frumos, deja începem să fim mai rău decât într-un „bâlci”.
Dl. Costin I: - Ce v-am spus!? Doamna Borza, mie nu mi-aţi dat buletin de vot! Vedeţi, că aveţi ceva cu mine! Vedeţi! Vreau să votez şi eu! Nu mi-aţi dat buletin de vot! Păi, domnul preşedinte al comisiei de validare distribuie la ceilalţi membri! Nu am buletin de vot! Nu am votat.
Dl. Edeleni C:-Domnule Schill, faceţi ordine aici, că aceasta este deja miştocăreală! Nu este serios! Aţi zis acum şi, uite, în 5 minute, aţi încălcat regula!
Dl. Costin I: - Da. Rezultatul, la punctul 23, domnule preşedinte, poftiţi!
Dl. Neamţ V: - Rezultatul este 10 voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă”, restul fiind abţineri sau anulări de voturi. Trei dintre consilieri au refuzat să primească buletinul de vot, cei care lucrează la Universitate au refuzat să primească buletine de vot.
Dl. Costin I: - Da. Mulţumesc. Revenim la punctul 31. Supun la vot acest punct.
Cine este pentru? 18 pentru 3 abţineri (dl. Edeleni, dl. Popa şi dl. Curta)
1 împotrivă (dna Borza). (22 consilieri prezenţi).
9
Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Arad
pentru anul 2006.
Dl. Costin I:-Au fost prezentate materialele cu o săptămână înainte, au fost discuţii în comisii. Domnii directori şi şefii de departament au fost prezenţi luni şi marţi la comisii. Sunt probleme, amendamente? Da, domnule Moşneag, poftiţi!
Dl. Moşneag O: - Da. Există amendamente din partea Comisiei de buget-finanţe, şi anume:
1. „se modifică poziţia nr. 1 din anexa 7, în sensul că numărul posturilor permanente în anul 2006 la Primăria Municipiului Arad este de 500 de posturi „.
2. „se majorează cu suma de 1.529.000 RON veniturile din concesiuni şi închirieri”.
3. „se majorează cu suma de 5.650.000 RON cheltuielile de capital de la capitolul 84.02 – „Transporturi”, subcapitolul 84.0250, „Alte cheltuieli în domeniul transporturilor” şi se introduce în lista programului de investiţii pentru anul 2006 obiectivul „Sistem de parcare în municipiul Arad”.
4. „se diminuează cu suma de 4.121.000 RON rezerva bugetară”.
Mulţumesc.
Dl. Edeleni C:-Domnule preşedinte, aşa cum aţi spus, într-adevăr, am avut la comisie materialul, dar daţi-mi voie ca la o ordine de zi aşa stufoasă, nu am avut timp să studiez în cadrul comisiei, am şi anunţat, nu am studiat şi am câteva întrebări şi câteva amendamente. Aşa că vă rog să-mi permiteţi, să aveţi răbdare să mă ascultaţi pentru că aşa cum am spus, nu am avut timpul necesar. Şi mă adresez aici celor care au întocmit proiectul de buget, spuneţi-mi, vă rog, de ce rezerva bugetară a crescut de la 1% la 4 %, mai exact, de la 5 miliarde la 65 miliarde, domnule director Tamaş, eu le voi pune pe toate, iar apoi o să-mi răspundeţi, pentru că rezerva bugetară poate fi şi un instrument, să lucrezi de la 5 la 65 de milioane, este un instrument politic al celor care vin şi fac tot felul de giumbuşlucuri, aşa cum zice colega. A doua întrebare – de ce pentru modernizarea, extinderea iluminatului public, se alocă peste 40 de miliarde, mai mult decât pentru canalizare-37 de miliarde? Este cu dedicaţie iluminatul acesta de 40 de miliarde? Pentru că Aradul, ştiu şi ştiu şi colegii mei, nu suferă din această problemă. Aradul suferă, într-adevăr, de canalizare. Eu cred că, în linii mari, iluminatul este rezolvat. Ca să aprobăm acum 40 de miliarde pentru iluminat, mi se pare a cheltui aceşti bani în detrimentul altor priorităţi. O altă întrebare, domnule Tamaş, notaţi-le, pentru că sunt multe! De ce, pentru achiziţionarea patinoarului, aţi prevăzut 14 miliarde, mai exact 400.000 de EURO? Anul trecut vorbeam de 150.000 de EURO şi acum văd că este prevăzută o sumă de 400.000 de EURO – aici am şi o propunere, o voi face sub formă de amendament, mai puţin decât pentru bazele sportive, unde s-au alocat 14 miliarde, adică, dăm aici 14, dincolo, 2 din alea nu ştiu câte! O altă întrebare – am depistat iar că pentru dotarea Primăriei se alocă 26 de miliarde, iar pentru locuinţe sociale, 5 miliarde. Vă rog să reţineţi – în Arad sunt probleme, vor fi, cu locuinţele sociale, pentru că s-au retrocedat foarte multe imobile. Eu cred că bugetul trebuia să aibă în vedere şi acest aspect, al construcţiilor sociale pentru cetăţenii care o să apeleze şi mai mult ca sigur vor fi foarte mulţi! De ce nu se găseşte o soluţie administrativă, financiară, pentru Mureşel? Am văzut că iar pentru Ţiganca s-au alocat 2,5 miliarde, iar Mureşelul, care este în inima Aradului, o infecţie care de ani de zile produce un disconfort şi nu mai spun, probabil şi alte probleme legate de sănătate, pentru că este la 50 de metri de Spitalul Judeţean. De ce cheltuim, iarăşi este sumă prevăzută în buget, 2 miliarde pentru trimiterea unor somaţii de plată şi titluri executorii pentru o firmă specializată? Domnilor, 2 miliarde, ca să trimitem nişte somaţii de plată şi titluri executorii, eu cred că, şi aici voi avea un amendament, acum pun întrebare, pentru că este vorba de 2 miliarde, totuşi, domnule Tamaş, ca să trimitem nişte somaţii de plată şi nişte scrisori, de fapt. Păi este vorba de 2 miliarde,..
Dl. Costin I:-Domnule Tamaş, aveţi răbdare, vă dau cuvântul imediat. Spuneţi, domnule Edeleni!
Dl. Edeleni C:-Da. Eu am întrebări pentru specialistul de la Recons, aveţi răbdare să termin! Nu tot ridicaţi mâna acolo!
Dl. Manta F:-Domnule Edeleni, nu ne mai jigniţi! Şi doi, la mână, aceasta este o demagogie ieftină, ce faceţi dumneavoastră, eu văd că aţi fost prezent la comisie, eu nu ştiu de ce nu aţi pus întrebările acolo. Nu vă supăraţi, eu nu sunt obligat să vă ascult dumneavoastră demagogiile, aici, în Consiliu!
Dl. Edeleni C:-Domnule preşedinte, faceţi ordine, i-aţi dat cuvântul domnului Manta? Da. Am spus că am mai multe întrebări şi amendamente! Închiriem 20 de euro wc-uri, cu suma de 2,3 miliarde. De ce nu le cumpărăm? Tot pentru domnul Tamaş este întrebarea. De ce, pentru cultele religioase, pentru biserici, s-au alocat doar 2 miliarde? Pentru că celelalte 6, s-au alocat direct pentru catedrală şi, mai mult, pentru anumite biserici, Şega II, Micălaca II, nu s-a alocat absolut nici un leu! Acum, domnule Tamaş, dacă doriţi să răspundeţi, pe urmă, voi propune amendamentele, pentru că amendamentele au legătură şi cu întrebările.
Dl. primar:- Bun. Daţi-mi voie să vă răspund, avem aparatul tehnic acolo, regret că aceste întrebări nu le-aţi pus la comisie! La comisie, eu am venit cum am putut să trec pe la comisii şi dumneavoastră deja aţi plecat de la comisie şi aceste întrebări dacă le-aţi fi pus în acel moment, aţi fi aflat răspunsurile şi ştiaţi mai multe decât ştiţi astăzi. În primul rând, încep să vă răspund, a nu ştiu câta oară, că acel canal, Mureşel, nu este în patrimoniul municipiului şi nu poate municipiul să cheltuie un ban. Îmi pare rău că trebuie să repet acest lucru, poate într-o zi o să vă dăm şi un document scris ca să vă rămână întipărit. Vă mulţumim foarte mult că apreciaţi că, într-un an de zile, am reuşit să ridicăm iluminatul din municipiul Arad, dar vă pot spune că este nevoie, în continuare, să modernizăm acest iluminat, o să arătăm câte solicitări sunt din partea cetăţenilor şi cred că nu vă opuneţi ca cetăţenii să primească iluminat public în faţa locuinţelor. Mai mult de atât, din punctul de vedere al dimensiunii, al patinoarului, este o sumă, o sumă la dispoziţia comisiei care va licita, pentru că dorim ca acea dimensiune a patinoarului să nu fie doar de 400 sau 600 de metri pătraţi, cum a fost solicitarea iniţială, dorim, dacă acum putem consolida mai bine acest proiect, să fie un patinoar mult mai mare. Din punctul de vedere al dotărilor Primăriei, vreau să vă spun că este sub nivelul anului 2003 şi cred că aici am spus tot. Eu mă bucur că v-aţi uitat în buget, este un lucru pozitiv şi cred că nu veţi putea vota împotriva faptului că împreună cu fondul de rulment, Primăria Municipiului Arad, pentru întreţinere şi investiţii, ajunge la aproape 1.000 de miliarde de lei. Aceşti bani vor merge pentru cetăţeni, în municipiu. Evident că administraţia, cea care, conform legii, propune bugetul, diminuează în anumite capitole sau dimensionează doar atât cât trebuie pentru a avea aceşti bani de investiţii. Este pentru prima dată când noi, Primăria şi Consiliul Local, avem o astfel de sumă şi putem realiza astfel de investiţii în municipiul nostru. Mulţumesc.
Dl. Tamaş P: -În legătură cu rezerva bugetară. Rezerva bugetară, de obicei, putem să o prevedem până la nivelul de 5% din venituri. Când se dimensionează rezerva bugetară, se iau în considerare anumite acţiuni previzibile şi altele care pot apărea neprevăzut. În fiecare an şi în mandatul trecut, când s-a preconizat să se ia împrumuturi, păcat că nu este domnul Popa (iesit pentru moment din sală, n.n.)vă spun că aveam 30 de miliarde la un împrumut de o valoare mult mai mică. În anul acesta, noi suntem, în discuţie, spre finalizare cu Banca Mondială şi în rezerva bugetară sunt 12 miliarde pentru cheltuielile care vor fi pentru proiectul cu Banca Mondială, un proiect deosebit pentru municipiul Arad. Aţi observat deja că există un amendament de diminuare a rezervei bugetare pentru răscumpărarea sistemului de la Parktronic. S-a diminuat rezerva bugetară. În final, rezerva bugetară, după amendamentele acestea, vă spun că este de 21 miliarde lei vechi, din care 12 miliarde sunt rezervaţi pentru Banca Mondială. Deci, practic, rezerva bugetară, ne gândim, ca alocare, este de 9 miliarde. O sumă prea mică, chiar prea mică. 40 de miliarde la iluminatul public. Consiliul Local a votat reabilitarea iluminatului public. În anul acesta trebuie să dăm bani pentru lucrări de investiţii la reabilitarea iluminatului public, conform unui contract încheiat. Aceasta este! Noi trebuie să continuăm reabilitarea iluminatului public. La canalizare, 36, vor mai veni şi alţii, din rezerva bugetară, la momentul potrivit, cu Banca Mondială. 26 de miliarde pentru capital la Primărie. Vă spun că numai 18 sunt pentru anul acesta, 8 sunt din proiectele votate anul trecut, care nu au fost plătite în 2005, urmează să fie plătite în 2006. Somaţiile, v-am spus, sunt peste 30.000 de somaţii. Am făcut calculul. Şi noi, cu acest sistem pe care-l facem, chiar economisim timp pentru oameni şi bani, fiindcă este mai ieftin decât prin Poşta Română. La culte sunt 7,9 miliarde votaţi, sunt puşi pe listă, iniţial, ideea era de 10 miliarde, am primit câte am primit şi s-au alocat la cei de la care am primit solicitări de la cultele religioase, unii au trimis, alţii nu au trimis şi au primit cei care au trimis solicitări.
Dl. Costin I: - Da. Mulţumim domnului director. Dacă nu mai sunt alte probleme…..
Dl. primar: - Da, sunt cumpărate 20. Vi se pare că 20 de WC-uri ecologice în municipiul Arad sunt prea multe?
Dl. Edeleni C: - ..cu închirierea acestor WC-uri – 48.000 de Euro. Vă dau, domnule Tamaş, un fax.
Dl. Dekany T:-Există o prevedere bugetară, exista, mai bine-zis, pentru anul 2005, pentru această închiriere, pe baza acelei prevederi bugetare, s-a realizat în cursul lunii decembrie procedura, nemaifiind timp util pentru a încheia contractul şi a face plata pentru că trebuie să respectăm anumite termene. Modul pe care l-a abordat Primăria Municipiului Arad, de închiriere şi nu de cumpărare, are la bază inclusiv experienţa altor municipalităţi, să vă dau un singur exemplu–Timişoara – este foarte scump să-ţi cumperi utilaje pentru întreţinerea acestor WC-uri, acestor toalete ecologice, mult mai scump decât chiria pe care o plătim noi anual, motiv pentru care zeci de municipalităţi importante şi mă opresc la Timişoara, aş putea continua cu Oradea şi cu celelalte, au adoptat acest mod de achiziţionare, de fapt, închiriere, nu-i achiziţionare.
Dl. Costin I:-Mulţumim domnului viceprimar Dekany.
Dl. Edeleni C:-Păi, uitaţi, în legătură cu WC-urile, pentru că pare că este o treabă neînsemnată, dar este foarte însemnată. Şi o să-i dau domnului Tamaş denumirea firmei din Câmpulung Muscel, care produce asemenea WC-uri şi le vinde cu 1.000 de EURO, adică 1.000 de EURO ori 20 fac 20.000 de EURO şi închirierea costă 48.000 de EURO. Nu ştiu dacă mă înţelegeţi, vă dau şi fax-ul şi e-mailul. Poftiţi!
Dl. Tamaş P: -Şi cheltuieli de întreţinere?
Dl. Edeleni C:-Păi, staţi puţin, că de la 20.000 până la 47.000 este 27.000 de EURO şi acestea rămân! Păi, de ce vă miraţi aşa? Pentru dumneavoastră, 27.000 de Euro este chiar nesemnificativ?
Dl. Tamaş P: - Aşteptăm ofertă!
Dl. Coloman E: - Nu este o ofertă, am găsit pe internet firma care produce WC-uri, fax-ul, adresa de e-mail etc. şi, ca atare, vin cu un amendament. Adică, în loc să închiriem aceste WC-uri, să le cumpărăm şi ne rămân bani şi pentru întreţinerea lor şi pentru mai mulţi ani. Deci, este bine, în loc de închiriere, cumpărare, da?
Dl. Costin I: - Domnule director, sunt prinse în bugetul mare.
Dl. Edeleni C:-Da. Aceasta este o propunere. O altă propunere, la buget, pentru că aşa cum s-a spus, la culte, la două biserici, nu s-a prevăzut nici un leu şi bisericile ştiţi că sunt în construcţie din 1990, vorbesc de Şega II şi Micălaca II – propun ca din rezerva bugetară, că oricum mai sunt bani, a spus domnul Tamaş, să se aloce câte 5 miliarde pentru cele două, că este o ruşine, de 16 ani se doreşte să se termine o biserică şi nu se reuşeşte, poate pentru unii nu este prioritar, dar pentru cetăţenii din zonă este foarte important. Acestea sunt cele două amendamente şi vă rog să le supuneţi la vot.
Dl. Costin I: - Da. Supunem la vot amendamentul domnului consilier Moşneag .
Cine este pentru ?
21 pentru, 1 abţinere (dna Borza) (22 consilieri prezenţi, dl. Popa revenit în sală).
Dl. Tamaş P: -În rog pe domnul Edeleni să formuleze amendamentul complet. Propune o alocare de resurse – de unde diminuăm cheltuiala? Amendamentul este incomplet. Am spus, rezerva bugetară 5+5 fac 10 şi v-am spus că proiectul cu Banca Mondială înseamnă 12 miliarde, rămân doar 9. Dacă doriţi să faceţi amendamente, dar să nu avem probleme!
Dl. Edeleni C: -Completez: de la patinoar, din 14 să se ia 10, pentru că oricum nu ştim preţul şi când va fi nevoie.., oricum va fi o rectificare de buget. Este bine aşa? Da, de la patinoar, deci 14 miliarde, oricum rămân 4 şi se va completa.
Dl. Costin I: - Supun la vot amendamentul domnului consilier Edeleni.
Cine este pentru ? 4 pentru (dl.Edeleni, dl.Popa, dna Borza, dl.Curta) 14 împotrivă, 4 abţineri (dna Cismaş, dl. Moşneag, dl. Pădurean, dl.Neamţ) (22 consilieri prezenţi).
Dl. Costin I: - Mulţumesc. Supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblu.
Cine este pentru ? 18 pentru, 1 împotrivă (dl. Edeleni)
3abţineri (dl. Popa, dl. Curta, dna Borza). (22 consilieri prezenţi).
10
Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad pentru anul 2006
Dl. Costin I: - Nu au fost probleme. Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? 19 pentru, 3 abţineri (dl. Popa, dna Borza, dl. Edeleni).
11
Proiect de hotărâre privind avizarea ajustării tarifului pentru producerea şi distribuţia energiei termice de către SC Centrala Electrică de Termoficare Arad SA la agenţii economici
Retras de pe ordinea de zi
12
Proiect de hotărâre privind concesionarea directă a unui teren situat în Arad,
str. Stupilor, CF 28.848 Arad, conform art.15 lit e din Legea nr. 50/1991,
republicată, privind autorizarea executării construcţiilor
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre
Cine este pentru ? 16 pentru, 6 abţineri (dl.Ozarchevici, dl.Marian, dl.Popa, dl.Edeleni, dl.Curta, dna Borza). (22 consilieri prezenţi).
13
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Zona Alfa-servicii”
Dl. Costin I: - Da, supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? 18 pentru, 3 abţineri
(dl. Edeleni, dl. Curta, dna Borza) (21 consilieri prezenţi, dl.Popa ieşit din sală)
14
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu
” Zona Fortuna- Piaţă Agroalimentară”
Dl. Costin I:-Supun la vot proiectul de hotărâre. Da, domnule Edeleni, poftiţi, dar nu aţi avut probleme nici în comisie şi de aceea mi-am permis să supun la vot. Vă rog să mă scuzaţi, domnule Edeleni! Poftiţi !
Dl. Edeleni C:-Vreau să vă răspund la o întrebare pentru că în comisii nu ni s-a răspuns la toate întrebările şi nu aceasta este problema! De aceea este consiliu, ca să audă toată lumea ce interesează pe cetăţean şi nu neapărat pe cei din comisie.
Dl. Costin I: -Poftiţi, domnule Edeleni!
Dl. Edeleni C:-Întrebarea este următoarea: eu am studiat în detaliu PUD-ul. Acolo apare că vor fi desfiinţate garaje, hai să nu-l jignesc pe domnul primar, se vor înfiinţa parcări supraterane, subterane, la nivelul solului etc. şi am reţinut de acolo că riveranii vor avea parcările lor şi vor plăti o taxă. Dacă este aşa, pentru că am reţinut, da, daţi-mi voie, este adevărat că riveranii, cei care vor parca în parcările care vor fi amenajate prin acest PUD vor plăti taxe pentru parcarea acestor maşini. Aceasta este o întrebare O altă întrebare, vorbesc de parcările riveranilor, dacă este adevărat că este vorba de 700 de garaje care vor fi desfiinţate?
Dl. primar:-Nu este adevărat, nu are cum să existe taxă şi în al doilea rând, nu există 700 de garaje acolo. Din orice Plan Urbanistic de Detaliu se vede, nu, nimeni nu le-a numărat, dar nu este o problemă, dimensiunea este enormă!
Dl. Costin I:-Da. Mulţumesc. Supun la vot.
Cine este pentru? 18 pentru, 2 împotrivă (dl. Curta şi dl. Edeleni), 1 abţinere (dna Borza)
(21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală)
15
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu
”Spaţii comerciale, Calea Aurel Vlaicu nr.181-183, beneficiar Balogh Csaba”
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? Unanimitate. (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală)
16
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Desfiinţare anexă şi construire hală de depozitare, str. Cornel Minişan nr.1,
beneficiar STAR DANY CONSTRUCT SRL ”.
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? Unanimitate. (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală)
17
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu ”Hală depozitare şi reprezentanţă auto-moto Arad, intersecţia DN7, str. Ovidiu, cu DJ 709B,
beneficiar Sîrca Romania SRL ”
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? Unanimitate. (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală)
18
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu
”Amenajare pensiune turistică, C.A.Vlaicu 274, beneficiar PRODCOM ANDANTE”
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? Unanimitate (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
19
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Hotel P+4, Calea Aurel Vlaicu 215-217 Arad, proiect nr.38/2005, elaborat de SC PRO URBAN SRL Arad,
beneficiar SC FANTASY FASHION SRL Arad
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru?20 pentru, 1 abţinere (dna Borza),
21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
20
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu "Clădire şi birouri S+P+4, str.Corneliu Coposu 24 C, proiect nr.1/2005, elaborat de SC PRO ARHITECTURA SRL Arad, beneficiar SC INST -SERV D&D SRL Arad
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
18 pentru, 2 împotrivă (dl. Moşneag şi dl. Marian)
1 abţinere (dl. Ozarchevici.(21 consilieri prezenţi în sală, dl. Popa ieşit din sală).
21
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Construire staţie distribuţie carburanţi de tip PETROM V Arad, DN 7 km. 548 – 950, partea dreaptă
Dl. Costin I: - Da. Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? 18 pentru, 2 împotrivă, dl. Moşneag şi dl. Marian, 1 abţinere (dl.Ozarchevici). (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală)
22
Proiect de hotărâre privind unele măsuri pentru reprezentarea intereselor capitalului municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC RECONS SA Arad
Dl.Costin I: -Punctul 22 retras.
23
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad prin includerea sălii de sport din Micălaca
-Universitatea„Aurel Vlaicu” Arad
Dl. Costin I: -Acest punct a fost dezbatut deja în această şedinţă.
24
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu”, către Episcopia Romano-Catolică Timişoara
Dl. Costin I: - Domnule Cziszter, poftiţi!
Dl. Cziszter C:-Aş dori să propun în cadrul protocolului de predare-preluare, la alineatul 4, din urmă, fraza a doua, care sună, la ora actuală, în felul următor: „în perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de şcoală generală, se va plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 244/ 2004. În locul acestui text, să se insereze următoarea formulare, care este mai cuprinzătoare: „pentru perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de instituţie de învăţământ, şcoală, se va încheia contract de închiriere conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 244/2004.
Dl. Costin I: -Supun la vot propunerea domnului consilier.
Cine este pentru ?18 pentru, 3 abţineri (dna Borza, dl. Edeleni, dl. Curta)
(21 consilieri prezenţi în sală, dl. Popa ieşit din sală)
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblu.
Cine este pentru ?18 pentru, 3 abţineri (dna Borza, dl. Edeleni, dl. Curta)
(21 consilieri prezenţi în sală, dl. Popa ieşit din sală).
25
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Grădiniţa cu Program Normal nr.15, către Parohia Romano-Catolică Aradul Nou
Dl. primar:-Vă rog să-mi spuneţi câte voturi au fost la proiectul precedent?
Dna Stepănescu:-18 voturi pentru, 3 abţineri şi 1 consilier este ieşit din sală.
Dl. Costin I: - Domnule Cziszter, la toate proiectele?
Dl. Cziszter C: -Da, aş dori să precizez că la toate cele care privesc retrocedări de bunuri către Parohia, respectiv, Episcopia Romano-Catolică, deci, pentru punctele 25, 26, 27, 28, doresc să propun acelaşi amendament: - propun în cadrul protocolului de predare-preluare, la alineatul 4, din urmă, fraza a doua, care sună, la ora actuală, în felul următor: „în perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de şcoală generală, se va plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 244/ 2004. În locul acestui text, să se insereze următoarea formulare, care este mai cuprinzătoare: „pentru perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de instituţie de învăţământ, şcoală, se va încheia contract de închiriere conform prevederii Hotărârii de Guvern nr. 244/2004.
Dl. Costin I: - Supun la vot amendamentul domnului consilier Cziszter.
Cine este pentru ? 20 pentru, 1 abţinere (dna Borza).
(21 consilieri prezenţi, domnul Popa ieşit din sală).
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblu. Cine este pentru ?
20 pentru, 1 abţinere-dna Borza. (21 consilieri prezenţi, dl.Popa ieşit din sală).
26
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Grupul Şcolar „Csiki Gergely”, către Parohia Romano-Catolică Arad
Dl. Costin I: -Supun la vot amendamentul domnului Cziszter: În cadrul protocolului de predare-preluare, la alineatul 4, din urmă, fraza a doua, care sună, la ora actuală, în felul următor: „în perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de şcoală generală, se va plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 244/ 2004. În locul acestui text, să se insereze următoarea formulare, care este mai cuprinzătoare: „pentru perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de instituţie de învăţământ, şcoală, se va încheia contract de închiriere conform prevederii Hotărârii de Guvern nr. 244/2004”.
Cine este pentru ?20 pentru, 1 abţinere (dna Borza).
(21 consilieri prezenţi, dl.Popa ieşit din sală).
Dl. Costin I:-Supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblu.
Cine este pentru ? 20 pentru, 1 abţinere (dna Borza).
(21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
27
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Liceul Teoretic „A.M.Guttenbrunn”, către Parohia Romano-Catolică Aradul Nou
Dl. Costin I: - Supun la vot amendamentul domnului Cziszter: „În cadrul protocolului de predare-preluare la alineatul 4, din urmă, fraza a doua, care sună, la ora actuală, în felul următor: „în perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de şcoală generală, se va plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 244/ 2004. În locul acestui text, să se insereze următoarea formulare, care este mai cuprinzătoare: „pentru perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de instituţie de învăţământ, şcoală, se va încheia contract de închiriere conform prevederii Hotărârii de Guvern nr. 244/2004”.
Cine este pentru ? 20 pentru, 1 abţinere (dna Borza).
(21 consilieri prezenţi, domnul Popa ieşit din sală).
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblu.
Cine este pentru ? 20 pentru, 1 abţinere (dna Borza).
(21 consilieri prezenţi, domnul Popa ieşit din sală).
28
Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilului în care funcţionează Grădiniţa cu Program Normal nr.26, către Parohia Romano-Catolică din Aradul Nou
Dl. Costin I: - Supun la vot amendamentul domnului Cziszter: „În cadrul protocolului de predare-preluare, la alineatul 4, din urmă, fraza a doua, care sună, la ora actuală, în felul următor: „în perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de şcoală generală, se va plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 244/2004. În locul acestui text, să se insereze următoarea formulare, care este mai cuprinzătoare: „pentru perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de instituţie de învăţământ, şcoală, se va încheia contract de închiriere conform prevederii Hotărârii de Guvern nr. 244/2004”.
Cine este pentru ? 20 pentru, 1 abţinere (dna Borza)
(21 consilieri prezenţi domnul Popa ieşit din sală).
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblu.
Cine este pentru ? 20 pentru, 1 abţinere (dna Borza).
(21 consilieri prezenţi, domnul Popa ieşit din sală).
29
Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii 179/2005, pentru normarea parcului auto la dispoziţia Primăriei Municipiului Arad şi stabilirea consumului de carburanţi, cu modificările şi completările ulterioare
Dl. Costin : Acest proiect a fost votat înainte de buget.
30
Proiect de hotărâre privind mandatarea Primarului Municipiului Arad să desemneze reprezentanţi ai Consiliului Local al Municipiului Arad în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor cu personalitate juridică din învăţământul preuniversitar
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? Unanimitate. (21 consilieri prezenţi).
31
Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru aparatul propriu al Consiliului Local al Municipiului Arad
Dl. Costin I: - Acest proiect a fost votat la început.
32
Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.302 din 21.12.2005 pentru rezilierea contractului de concesiune a serviciului public de administrare, întreţinere, reparare a fondului locativ, pregătirea, urmărirea investiţiilor, construcţii de locuinţe din fondurile bugetare locale sau centrale şi vânzări de locuinţe încheiat cu SC RECONS SA Arad şi preluarea în gestiune directă a serviciului respectiv.
Dl. Costin I: - Comisia nr. 1 a formulat câteva amendamente. Vi le supun votului:
- art.9, alineatul 1 va avea următorul cuprins: „litigiile aflate pe rol la data preluării activităţii în care SC RECONS este parte, în calitate de reclamant şi creditor al obligaţiilor de plată restante la chirii şi rate, vor fi preluate şi continuate de către serviciile de specialitate din cadrul Direcţiei Fiscale”
- articolul 9, alineatul b: „se vor renumerota”,
- după articolul 3 se introduce articolul 4, cu următorul cuprins: „ prezenta hotărâre intră în vigoare la data semnării procesului-verbal de predare-primire, dar nu mai târziu de 31.03.2006.
Supun la vot aceste amendamente.
Cine este pentru ? Unanimitate. (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
Dl. Costin I: - Comisia nr. 5, prin doamna Borza, propune să se introducă un nou articol privind obligaţia de ducere la îndeplinire de către primarului municipiului Arad şi de către SC RECONS SA a prezentei hotărâri. Supun la vot amendamentul doamnei Borza.
Cine este pentru ?
Deci, pentru amendamentul doamnei Borza!
Dl. Dekany T: - Este un amendament perfect normal!
Dna Borza R: - De atâtea ori vă rog să-l votaţi până nu trece!
Dl. Costin I: - Doamna Borza, după un an şi jumătate de când sunt preşedinte, v-a revenit zâmbetul şi totuşi, reluăm votul
Cine este pentru ? Unanimitate.
(21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
Dl. Dekany T: - Vedeţi?
Dl. Costin I: - Votăm proiectul de hotărâre, în ansamblu
Cine este pentru ? Unanimitate.
(21 consilieri prezenţi dl. Popa ieşit din sală).
33
Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de negociere a vânzării terenului situat în Arad, str. Muncii nr.9, în suprafaţă de 1000 mp,
conform HGR 577/2002, către SC ALFAR SRL Arad
Dl. Costin I:-Sunt observaţii? Da, doamna Borza, poftiţi!
Dna Borza R:-Problema care se ridică aici, din punctul meu de vedere, a mai fost arătată într-un proiect anterior şi consider că este absolut pertinentă. S-au întocmit nişte procese-verbale de negociere a vânzării unor terenuri, avându-se în vedere tot felul de criterii, însă lipseşte ceva ce este absolut important, respectiv, un raport de evaluare, care să fie realizat de către o societate de evaluare acreditată, potrivit legii, pentru că, altfel, ajungem în situaţia ca suprafeţe mari de teren proprietatea publică sau privată a municipiului Arad, să fie înstrăinate la preţuri care nu au nici o legătură cu preţul pieţei. Din lecturarea procesului- verbal de negociere, acesta şi fac referire şi la următoarele, rezultă că beneficiarul terenului a venit şi a propus un preţ, comisia a zis nu atâta, ci atâta şi s-a adjudecat terenul cu un preţ care, din punctul meu de vedere, pentru toate proiectele de hotărâri, sunt o bătaie de joc pentru arădeni. De aceea, vă propun în acest proiect şi în toate celelalte care urmează înainte să votaţi, eu vă propun să votăm amânarea discutării acestor proiecte de hotărâri la o dată când se va prezenta un raport de evaluare corect şi în baza raportului de evaluare respectiv să se facă o negociere. Dacă rămâne negocierea aceasta să-i dăm valoare de lege, adică să o luăm de bună, că, de fapt, aceasta ni se spune, s-a negociat preţul cutare, voi aprobaţi-l ! Întreb retoric, pentru că nu am nevoie de răspuns, fiindcă răspunsul îl cunosc deja: de ce este nevoie de aprobarea Consiliului Local? Oare, să se transfere responsabilitatea preţului mic, derizoriu, în bătaie de joc, în sarcina consilierilor, să luăm noi responsabilitatea unei negocieri, care nu are nimic obiectiv la bază? Vă rog, stimaţi consilieri, să vă gândiţi la acest lucru şi să înţelegeţi că, de fapt, se pasează o răspundere, se fac nişte lucruri în spatele nostru şi se pasează răspunderea noastră şi eu, personal, nu sunt de acord să răspund pentru ceea ce fac alţii!
Dl. Dekany T:-În ceea ce priveşte proiectele de hotărâri, fiindcă faceţi referire şi la următoarele, conform legii, aceste terenuri sunt negociate de către o comisie. Pentru a exista mai multă transparenţă, la propunerea domnului primar, la această comisie au fost invitaţi şi consilieri, preşedinţii comisiilor de specialitate din subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad. Prin vânzarea directă a acestor terenuri, permisă de lege, nu se face altceva decât se intră în legalitate, în primul rând, din punct de vedere financiar. Şi de ce spun acest lucru? Fiindcă, aceste întreprinderi şi mai sunt câteva zeci de asemenea întreprinderi în Arad, să nu spun sute, deţin, de fapt, un teren atât sub construcţie, cât şi în incinta întreprinderilor respective, pentru care nu au plătit nici un leu. Există o ordonanţă de guvern pentru accelerarea privatizării pe baza căreia, printr-o procedură, care include inclusiv un vot al Consiliului Judeţean, ei pot primi acest teren în mod gratuit. Ceea ce votaţi dumneavoastră astăzi nu se supune acelei hotărâri de guvern, se supune altei legi, conform căreia, în urma unei negocieri, se pot obţine venituri la Consiliul Local. Acest procedeu l-am întâlnit şi în mandatul trecut, în calitate de consilier, când, într-adevăr, nu am făcut parte dintr-o asemenea comisie, dar am fost pus în faţa faptului de a vota asemenea procese-verbale şi există exemple în acest sens, le voi face pe parcurs dacă este cazul şi preţurile care au fost negociate de vechea comisie, de vechea administraţie, mult mai mici, au fost şi ele de referinţă, în sensul ca să nu ajungem la preţuri atât de mici în negociere, au fost şi ele de referinţă în momentul în care am aprobat în Comisia de negociere aceste preţuri. De asemenea, vreau să vă spun că pornirea negocierii, ca şi în cazul Parktronic-ului şi atunci a făcut o amintire şi domnul consilier Popa vis a vis de evaluare şi faceţi şi dumneavoastră acum, doamna consilier, deci, aceste preţuri pornesc în urma unui preţ stabilit de către un evaluator autorizat. Deci, ele au în vedere anumite calcule pe care noi le facem. La care anume? Da, la Alfar, da. Doamna Popa vă va explica.
Dna Popa F:-Deci, pentru că nu cred că s-a înţeles foarte bine, este o lege specială care reglementează acest mod de soluţionare a terenurilor, pentru care nu s-a obţinut 834 şi pentru a nu mai fi dubii, nu vreau decât să vă citesc din lege: articolul 187: „terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale care nu sunt concesionate, se închiriază sau se vând societăţilor comerciale care le deţin, fără nici un fel de publicitate, prin negociere directă, la iniţiativa societăţii comerciale sau a autorităţilor prevăzute la articolul 135. Aceste autorităţi, în funcţie de ale cui sunt terenurile, sunt: ministerele, consiliile judeţene sau consiliile locale”, în cazul nostru. Referitor la expertiză, vreau să vă citesc cum se procedează – articolul 141 – „preţul de vânzare pentru terenurile oferite spre cumpărare societăţilor comerciale, care le au în exploatare, se stabileşte prin negociere directă între proprietarul terenului şi societatea comercială, avându-se în vedere valoarea de circulaţie a terenului, determinate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 140”. Articolul 140 are următoarele criterii:a–situaţia terenului în localitatea rurală sau urbană, b- categoria localităţii şi zona în cadrul localităţii, c –poziţia terenului faţă de accesul la reţele, d-accesul terenului la utilităţi, e–gradul de poluare al terenului, f – tipul de activitate pentru care este exploatat terenul – producţie, prestări servicii etc. Deci, este prevăzut expres în lege modul cum se procedează la această negociere, iar comisia, anterior fiecărei negocieri, se pregăteşte, ţinând cont de aceste criterii, până la ce limită poate negocia acel teren. În cazul acesta, legea prevede expres modul de negociere. Aşa facem de câţiva ani. S-a respectat, domnule consilier, şi în mandatul trecut şi acum.
Dl. primar:-Am o rugăminte, să nu rămânem aşa ca şi cum astăzi facem o noutate. Deci, ceea ce se întâmplă astăzi, s-a întâmplat din 2002, de când a apărut această hotărâre de guvern. Noi, dacă doriţi, avem pregătite toate hotărârile de consiliu, că am constatat aici că se va întâmpla ceva. Aş vrea să înţelegem că în municipiu sunt foarte multe astfel de cazuri şi chiar ar trebui să dăm un semnal pentru a veni, pentru că ei folosesc acel teren fără să dea nimic. Dacă-i încurajăm să vină spre a negocia cu Primăria, avem un venit, dacă nu, nu avem absolut nimic. Noi, dacă doriţi, avem pregătit, dar nu cred că în acest moment este cazul, pentru că nu este nici în mandatul nostru prima dată şi nu este nici prima dată de când facem acest lucru în alte mandate. Este o procedură normală, doar că noi suntem la nivelul la care dorim să dăm nou la ceea ce nu este nou. Chiar mi-ar plăcea să transmitem un mesaj tuturor firmelor care deţin aceste terenuri. Cine ştie, se vor schimba legile şi banii aceştia îi va lua statul! Deci, dacă noi încurajăm ca aceste firme să vină înspre noi, cred că este un lucru pozitiv .
Dl. Edeleni C: - Da. Sunt surprins de ceea ce a prezentat doamna Popa Flora. Şi eu am citit legea, Ordonanţa nr. 88, HG nr.577, aţi enumerat foarte bine criteriile, doar că din procesul-verbal nu reiese că s-au respectat! Altfel, nu-mi explic că la Sânicolaul-Mare vindeţi cu 20 de EURO sau în Sânicolaul Mic şi în centru, da, aşa reiese din procesul-verbal, daţi-mi voie să termin, vindeţi cu 20 şi în centru vindeţi cu 16, dar pe doamna secretar o rog să mă urmărească: articolul 35 din Ordonanţa de Guvern nr. 88 din 1997 spune la alin. 1, 2 şi 3 care terenuri intră sub incidenţa ordonanţei respective de negociere directă. Alineatul 1 spune aşa: „concesionarea sau vânzarea către societăţile comerciale care solicită…”, nu care se oferă, că dumneavoastră aţi spus „care se oferă”…”a terenurilor deţinute în administrare. Ce înseamnă să deţii un teren în administrare? Să ai un contract sau orice act care dovedeşte faptul că eşti îndreptăţit să ceri cumpărarea lui prin negociere directă. La alineatul 3 spune în continuare: „concesionarea şi vânzarea terenurilor într-o altă situaţie - terenuri de incintă”. Doamna secretar, am dreptate?
Dna Borza R:-Nu ştie, că nu are lege!
Dl. Edeleni C:-Păi, dumneavoastră trebuie să urmăriţi dacă aici… staţi puţin, că nu am terminat! Bun. Că văd acolo 5 hectare. Unde există aici în Arad, pe Malul Mureşului, 5 hectare teren de incintă? Şi pe urmă vin, că tot doamna Popa a spus aşa: valoarea de circulaţie a terenului se face şi în baza unui raport de evaluare şi se ţine cont de piaţă, pentru că nu era foarte greu să daţi un telefon la o bancă şi aţi fi aflat că în centrul Aradului, garanţia, dacă vii la bancă cu teren…, staţi să spun până la capăt, …pentru metru pătrat în centru este între 200 şi 400 de EURO, iar dacă vă interesaţi şi mai mult, agenţiile imobiliare care intermediază vânzarea terenurilor în intravilan, în centru, oferă şi vând terenurile în centru între 200 şi 500 de EURO şi o să vă aduc cazuri, dacă vreţi! De la 200, de la 500, de la cât vreţi dumneavoastră, de la 50 de EURO, pentru că tot aici, acum vorbim de toate, că nu are rost să vorbim separat, uitaţi, o să vă enumăr câteva : la Sânicolaul Mic, aţi spus că nu este la Sânicolaul Mic, la Polivalentă, între garaje, aţi văzut un teren cu 60 de EURO/mp, pe strada Octavian Goga, cu 40 EURO/mp, pe strada Tribunul Dobra, cu 45 şi surpriză foarte mare, în centrul vechi al Aradului se propune sau, mă rog, aşa s-a negociat, cu 16 EURO/mp. Dacă facem o medie, doamna Popa, a celor enumerate, o să vedeţi că există în medie, 50 de EURO. Diferenţa, raportat la suprafaţă, este de aproape 2.000.000 de EURO, vorbesc de negociate, nu vorbesc de preţ de piaţă! Eu am rugămintea la colegi, dacă îi îndrumă conştiinţa să voteze aşa ceva, să voteze, dar răspunderea este a dânşilor şi a celor care v-au îndrumat, pentru că este vorba despre terenuri care sunt un bun public şi pentru care, de pe o zi pe alta, creste valoarea lor. Or, am văzut în procesul-verbal că acel teren de peste 5 hectare se va plăti în 2 ani. În 2 ani, eu vă garantez că, în Arad, în centru, preţurile vor fi de peste 1.000 de EURO. Nu este ceva pe care l-am inventat eu, aceasta este piaţa şi aceasta este viaţa! Dacă colegii mei şi nu vorbesc cu primarul, că dânsul nici nu a semnat procesul-verbal de negociere, de votat, votează colegii. Dacă dânşii cred că este corect şi este în interesul cetăţenilor, să vinzi un teren de 5 ha în centru, ultracentral, pe Malul Mureşului, cu 16 EURO, votaţi, domnilor!
Dl. Costin I: - Deci, domnule consilier, v-am alocat timp pentru toate cele trei puncte care urmează, nu?
Dl. Dekany T:-Doriţi să vă răspund acum, având în vedere că, totuşi, discutăm la Alfar sau când ajungem la proiectul de hotărâre la care v-aţi referit. Toate sunt la fel. Da. Vreau să vă spun, din capul locului, că fiecare teren care se negociază este diferit. Aşa cum spune Legea nr. 135, deci, în legea respectivă este prevăzut foarte clar modul de calcul. Noi nu putem veni să spunem, domnule, noi nu putem veni să spunem şi altceva, de ce? Pentru că legiuitorul a ţinut cont de acest fapt şi a spus care sunt punctele de calcul, care sunt indicatorii, criteriile care se folosesc în stabilirea acestui preţ. Cu cât este mai mic terenul, în primul rând, că a existat un teren care a fost negociat la 60 de EURO. Şi la acea negociere am fost eu, de exemplu, nu la toate, dar la aceea…
(n.n. din sală vorbeşte domnul Edeleni, nu se aude ce spune, nu vorbeşte la microfon!).
Dl. Costin I: - Domnule Edeleni, vă rog frumos! V-am lăsat 10 minute, domnule consilier!
Dl. Huţiu G: - Domnule preşedinte, aici nu este bâlci! Şi nu este un dialog sau un monolog! Vă rog foarte mult, în calitate de preşedinte de şedinţă, să vă faceţi datoria!
Dl. Costin I: - Tocmai, nu interveniţi! Tocmai, nu este bâlci!
Dl. Dekany T:-Da, eu am înţeles, eu nu am intervenit când l-am ascultat cu atenţie pe domnul Edeleni şi încerc să vă răspund. Şi eu îmi cer scuze, exact, eu cred că ne putem înţelege!Deci, cu cât este un teren mai mic, de exemplu, cel cu 60 de EURO….. Dacă vă uitaţi, este vorba doar de.. până în 200 de metri pătraţi. Deci, este vorba de un spaţiu foarte mic, aflat în incinta unei întreprinderi, se ţine cont inclusiv de celelalte costuri pe care le-a avut firma. De exemplu, în cazul terenului pe care l-aţi amintit, de 5 ha, aproximativ 5 ha, noi avem contractul de cumpărare al firmei, cu cât a cumpărat firma respectivă imobilul. Şi dacă vă fac o comparaţie, eu îl rog pe Cristi (informaticianul care proiectează pe un ecran documente diverse referitoare la ordinea de zi n.n.) să arate ce am pregătit, dacă vă fac o comparaţie şi avem în vedere un act votat, inclusiv de mine şi chiar dacă eram în opoziţie, nici eu şi nici alţi colegi din opoziţie nu au spus că este ceva subevaluat sau ceva ieşit din comun. Ceea ce vedeţi acolo, este vorba de un teren aflat imediat în vecinătate, bineînţeles, mult mai mic, este vorba de aproximativ 6.000 de mp, 5.874 mp., deci preţul trebuie să fie mai mare. Vreau să zic că preţul a fost mult mai mic, a fost 10 EURO. Din contract rezultă că s-a cumpărat de la aceeaşi firmă – SC ZAHĂR SA, de data aceasta la preţul de 28.000 de EURO şi la 10 EURO/ mp. a intrat în posesia unui teren de 5.874, când în proiectul de hotărâre care urmează este vorba de clădiri care au costat, conform contractului depus la Primărie, 500.000 de EURO. Şi preţul este 16 EURO+TVA, deci aproape 19 EURO. Se poate vedea procesul- verbal de la şedinţa trecută, când în cazul firmei „Adia Impex”nu au existat opoziţii în acest sens.
Dl. Tusz F: Eu doream doar să-l completez pe domnul primar, că dacă aceste societăţi cumpără acele terenuri şi fiind ale lor, vor face investiţie pe ele, dacă terenul nu este al lor, nu mai fac investiţie.
Dl. Costin I: -Da. Supun la vot solicitarea doamnei consilier de amânare a acestui proiect.
Cine este pentru ? 3 pentru (dl. Curta, dna Borza, dl. Edeleni)
17 împotrivă (21 consilieri prezenţi în sală, dl. Popa ieşit).
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? 18 pentru 2 împotrivă (dna Borza şi dl. Edeleni)
1 abţinere (dl. Neamţ) (21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
34
Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de negociere a vânzării terenului situat în Arad, Pădurea Ceala, Balta Hada, în suprafaţă de 38.913 mp, conform HGR 577/2002, către SC CABANA LAC SRL Arad
Dl. Costin I: - Sunt observaţii?
Dna Borza R: - Deci, chestiunile sunt pentru toate cele trei proiecte. Vreau să reţineţi faptul că aţi prezentat în mod incorect situaţia anterioară. Aici este vorba dacă construcţiile care aparţin proprietarului ce solicită şi terenul ocupă sau nu întregul teren care se vinde. Că dacă ai construcţiile care sunt pe tot terenul amplasate, sigur că da, n-ai ce să-i faci decât să-i dai terenul la negociere directă, dar vreţi să-mi spuneţi că şi în cazul acesta, pe care-l discutăm acum, şi în cazul ELECON-ului construcţiile ocupă 40.000 de mp. de teren? Adică n-aţi putut face o parcelare, să daţi prin negociere directă acel teren care aparţine construcţiei pentru o normală folosinţă a construcţiei şi restul care este liber să-l scoateţi la licitaţie? Păi, aceasta este ideea, în cazul celui pe care l-am avut la SPOR , zice că-i ocupă 18% din 1.000 metri pătraţi. La ELECON nici nu ne-aţi mai zis cât ocupă, că nu ocupă 40.000 de metri pătraţi, trebuia să faceţi o dezmembrare şi ce nu este cu construcţie, să vindeţi la preţul pieţei şi cu ELECON-ul să vă spălaţi pe cap cum doriţi, că ştim şi noi care sunt legăturile, relaţiile între ELECON şi acest executiv.
Dl. primar: - Vă rog frumos să nu insinuaţi …
Dna Borza R: - Nu mă mai rugaţi, domnule, că nu aţi avut cuvântul dat. Deci, nu mă mai rugaţi, că tot nu vă ascult ce mă mai rugaţi dumneavoastră!
Dl. primar: -Totul îl puteaţi vedea în interior, dacă aveaţi voinţă!
Dna Borza R: -Deci, ideea este că la aceste proiecte de hotărâri trebuia să se facă o analiză foarte serioasă pe ce anume sunt amplasate construcţiile, să se vadă cât este gradul de ocupare al construcţiilor, tot ce nu este ocupat de construcţie să se dea afară la licitaţie. Şi mai mult decât atât, doamna Flora ne spune pe jumătate problema. Foarte bine! Faci criteriile acelea, le iei în seamă, dar criteriile acelea, depinde de cine sunt interpretate, dacă sunt interpretate de primărie, iese preţul acesta derizoriu, dacă sunt interpretate de către un expert ANEVAR, de o societate de evaluare acreditată, o să vedeţi că va ieşi alt preţ pentru terenurile care se negociază astăzi. Deci, nu suntem chiar atât de proşti, domnule primar, nu, mai avem şi noi ceva şcoală!
Dl. Costin I: - Dar nu am spus noi, doamna consilier, nu am spus, vă rog să ne credeţi! Da, domnule viceprimar, poftiţi!
Dl. Dekany T: -Pentru a nu vă prezenta doar în cifre cât la sută a fost acoperit cu clădire terenul care a fost votat în legislatura trecută, când majoritatea era formată din actuala opoziţie, care nu este astăzi de acord, eu cred că şi din prezentare s-a văzut foarte clar acest lucru. Legea nu prevede ca acele terenuri care nu sunt sub construcţie să fie parcelate şi vândute altfel. Propunerile dumneavoastră sunt demne de reţinut şi pot fi preluate de către un parlamentar şi să modifice acea lege. Noi nu facem legi, aici, noi doar aplicăm o lege adoptată de către Parlament.
Dl. Costin I: - Supun la vot amânarea punctul 34.
Dl. Dekany T: - Eu vreau să vă spun că legiuitorul prevede modul cum trebuie noi să operăm. N-am făcut altceva decât să operăm legal.
Dl. Costin I: - Supun la vot amânarea. Cine este pentru ?
2 pentru (dna Borza şi dl.Edeleni).
17 împotrivă, 2 abţineri (dl.Neamţ şi dna Cismaş) (21 consilieri prezenţi, dl.Popa ieşit din sală)
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ?
21 consilieri prezenţi. 18 pentru, 2 împotrivă (dna Borza şi dl. Edeleni)
1 abţinere (dna Cismaş) , 1 consilier ieşit din sală- dl. Popa
35
Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de negociere a vânzării terenului situat în Arad, Malul Mureşului FN, în suprafaţă de 52.434 mp, conform HGR 577/2002, către
SC ELECON PLUS SRL Arad
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ? 17 pentru
2 împotrivă (dl. Edeleni şi dna Borza), 2 abţineri (dl.Neamţ şi dl.Curta)
(21 consilieri prezenţi, dl. Popa ieşit din sală).
36
Proiect de hotărâre privind aprobarea listelor aferente lunii februarie 2006 cu beneficiarii de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în municipiul Arad, conform Ordinului 290/609/2003
Dl. Costin I: - Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cine este pentru ?Unanimitate/ 21consilieri prezenţi).
37
Diverse
La acest punct, s-au formulat întrebări, interpelări şi răspunsuri ale executivului (care pot fi citite în stenograma şedinţei), după care sedinţa s-a încheiat.
Pentru conformitate,