MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 13-07-2004
Minuta şedinţei extraordinare a Consiliului LOcal din data de 13 iulie 2004
La şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 13 iulie 2004, au fost prezenţi 22 de consilieri. A absentat domnul consilier Ionel Costin (plecat din localitate).
Preşedinte de şedinţă a fost domnul consilier Adrian Niţu.
Au participat:
-din partea Primăriei Municipiului Arad: dl. primar Gheorghe Falcă, dl.viceprimar Bognar Levente, dl. viceprimar Dekany Tiberiu Alexandru, dna Doina Paul-secretarul municipiului Arad, dl. Dumitru Petrescu - arhitect şef al municipiului Arad, dl Petru Tamaş - director economic, dl. Pavel Neamţiu - director al Direcţiei Fiscale, dra Ioana Albu -şef Birou Soluţionarea Obiecţiunilor şi Contestaţiilor din cadrul Direcţiei Fiscale, dna Claudia Grozavu - şef serviciu Buget, dna Mirela Szasz - consilier Serviciul Urbanism şi Construcţii, dna Viorica Graur - referent specialitate Compartiment Acord Unic, dra Corina Oarşă - şef Serviciu Control Asociaţii Proprietari şi Protecţie Civilă, dra Diana Roţcu-consilier în cadrul Serviciului Relaţii Umane, Achiziţii Publice şi Autorizaţii, d-na Laura Bocancios-consilier în cadrul Biroului Primar, dna Lilioara Stepănescu-şef Serviciu Logistica Actelor Administrative, dra Florentina Simina-consilier juridic, dra Roxana Rus-Vid - consilier juridic, dra Mirela Boroica - referent de specialitate;
-din partea Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local": dl. Teodor Marian - director executiv, dl. Marin Dugăeşescu - director tehnic, dna Florica-Mioara Popa - şef Serviciu Patrimoniu şi Date Urbane, dl. Iulian Ciobâncan - consilier în cadrul aceluiaşi serviciu, dl. Cosmin Dragu - consilier juridic în cadrul Serviciului Evidenţă Patrimoniu;
- din partea Serviciului Public "Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară": dra Nagy Etelca - director, dra Carmen Radu -director economic.
-alţi participanţi:dl.Buza Gavril-vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi reprezentanţi ai mass-media.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin afişarea pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 8.07.2004, a Dispoziţiei nr.2.237/8.07.2004 a Primarului Municipiului Arad, precum şi prin intermediul mass-media (Ziarul "Observator" din 12 iulie 2004 şi "Adevărul" din 12 iulie).
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin înmânarea fiecărui consilier, în ziua de 9.07.2004, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, ordinea de zi. Materialele înscrise pe ordinea de zi au fost înmânate în data de 9.07.2004.
Preşedintele şedinţei, dl. consilier Adrian Niţu, constatând că şedinţa este legal constituită, în conformitate cu cerinţele prevăzute de lege în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Local, a declarat şedinţa deschisă.
În continuare, am consemnat următoarele:
Domnul primar a supus la vot următoarea
Ordine de zi
1. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Ordinea de zi a fost aprobată cu unanimitate de voturi - 22 consilieri prezenţi.
1
Proiect de hotărâre privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
S-au formulat următoarele amendamente:
1. Domnul consilier Niţu, în urma consultărilor între grupurile de consilieri, a propus următorul amendament: modificarea structurii comisiilor, respectiv prima comisie să fie numită Comisia de Buget-Finanţe, Comisia nr. 2-Comisia pentru Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, formată din 5 membri,; Comisia nr. 3 - Comisia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat, cu 5 membri, Comisia nr.4 -Comisia pentru Sănătate, Familie, Protecţie Socială, Cultură, Culte, Învăţământ şi Relaţii Externe, cu 5 membri, iar Comisia nr. 5 - Comisia Juridică, formată din 3 membri.
Amendamentul domnului consilier Niţu a fost aprobat cu 16 voturi "pentru" şi 6 voturi "împotrivă" (dl. Popa, dl. Voicu, dra Braica, dna Borza, dl. Curta şi dl Coloman - 22 consilieri prezenţi).
2 În continuare s-au formulat şi s-au supus la vot propuneri nominale pentru structura celor 5 comisii.Propunerile au fost aprobate cu unanimitate de voturi - 22 consilieri prezenţi.
3 Domnul consilier Voicu a propus "înfiinţarea unei comisii-comisia de Relaţii Externe şi Integrare Europeană, cu 3 membri".
Amendamentul domnului Voicu nu a fost supus la vot deoarece s-a aprobat deja numărul şi structura comisiilor de specialitate.
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unanimitate de voturi. - 22 consilieri prezenţi.
2
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de funcţionare
a Consiliului Local al Municipiului Arad
S-au formulat următoarele amendamente:
1. În urma aprobării hotărârii anterioare, s-a propus "modificarea articolului 1" - structura comisiilor, conform hotărârii anterioare.
Amendamentul a fost aprobat cu 20 voturi "pentru" şi 1 "abţinere"(dl. Voicu-1 consilier afară- dna Borza) - 22 consilieri prezenţi în sală.
2 Următorul amendament - secţiunea a II-a, articolul 4- "la articolul 5, alineatul 2,"în lipsa preşedintelui comisiei, toate prerogativele acestuia sunt preluate de către vicepreşedinte".
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi-(21 consilieri în sală, dna Borza afară).
3. La secţiunea a III-a, articolul 7, paragraful 1- "şedinţele comisiilor de specialitate se desfăşoară, de regulă, în zilele de luni şi marţi".
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi - (21 consilieri în sală).
4. La paragraful II, la articolul 7, o corectură- pentru că în formularea iniţială era preşedintele de şedinţă şi s-a înlocuit cu preşedintele comisiei, cum era normal.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi - (21 consilieri în sală).
5. La articolul 9 - amendamentul este: "ordinea de zi se propune de către primar şi secretar" şi nu "se stabileşte", aşa cum era în regulament. Supun la vot.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi - (21 consilieri în sală).
6. Următoarea propunere - Se introduce secţiunea a V-a, articolul 15, paragraful 1 şi 2 - Comisia consultativă - "Comisia Consultativă constituită în scopul analizării şi consultării cu privire la proiectele şi problemele supuse dezbaterii Consiliului Local se compune din primar, viceprimari, preşedinţii comisiilor de specialitate şi liderii grupurilor de consilieri. Comisia consultativă se întruneşte la convocarea primarului". Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi - 22 consilieri prezenţi).
7. La secţiunea a VI-a, articolul 16, paragraful III - "şedinţele de comisii reunite sunt legal constituite dacă participă majoritatea membrilor fiecărei comisii".
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi - 22 consilieri prezenţi.
8. Un alt amendament la articolul 26, paragraful 2 - Ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local - "Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de hotărâri, cu menţiunea titlului şi a iniţiatorului, rapoarte ale organelor de conducere ale agenţilor economici, serviciilor publice de interes local şi."
Deci, la articolul 26, paragraful 2 - se completează cu "interpelări, întrebări şi petiţii", respectiv proiectul ordinii de zi, pe lângă cele menţionate anterior, să cuprindă şi interpelări, întrebări şi petiţii. Nu era menţionat explicit în regulament.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi - (22 consilieri prezenţi).
9. La articolul 28 - "se elimină din textul iniţial cuvintele de către iniţiator".
Amendamentul a fost aprobat. S-au înregistrat următoarele voturi 16 voturi "pentru", 6 voturi (dl. Popa, dl. Voicu, dna Borza, dna Braica, dl. Curta, dl. Coloman).
10. Articolul 31 - "Votul secret se exercită sub supravegherea comisiei de validare ale cărei atribuţii se completează cu cele privind organizarea procedurii votului secret". S-a eliminat "potrivit articolului 4" , respectiv o referire la un regulament vechi.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
11. La articolul 34, paragraful I, litera b-"adaptarea, modificarea, completarea regulamentului de funcţionare a Consiliului Local, fără şi "regulamentul de organizare", ci "Regulamentul de funcţionare a Consiliului Local", pentru că aşa se numeşte.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi .
12. Domnul consilier Voicu propune eliminarea articolului 36. Amendamentul domnului Voicu a fost respins. S-au înregistrat 6 voturi "pentru"amendament (dl. Popa, dl. Voicu, dna Borza, dna Braica, dl. Curta, dl. Coloman) şi 16 voturi "împotrivă".
13. Articolul 51, paragraful 3 -"cei întrebaţi vor răspunde, de regulă, imediat sau dacă nu este posibil, la următoarea şedinţă a consiliului sau a comisiei";
Amendamentul a fost aprobat cu 20 voturi "pentru" şi 2 "abţineri (dna Borza şi dl. Voicu - 22 consilieri prezenţi.Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu 21 voturi "pentru" şi 1 "abţinere"(dl. Voicu). Cine este pentru ?- 22 consilieri prezenţi.
Înainte de sfârşitul şedinţei, comisiile şi-au desemnat preşedintele, secretarul şi vicepreşedintele, după cum urmează:
Comisia nr.1-Buget-Finanţe-Niţu Adrian-preşedinte, Neamţiu Gheorghe -vicepreşedinte, Moşneag Vasile Ovidiu - secretar. Ziua de întâlnire, de regulă, luni, la ora 15,00.
Comisia nr.2 -Comisia pentru Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism - Cziszter Kalman - preşedinte, Cismaş Loredana - secretar şi Voicu Emanoil - vicepreşedinte - se întâlneşte, de regulă, marţi, la ora 14,00.
Comisia nr.3 - Comisia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat - Bobar Liviu - preşedinte, Horvath Levente - vicepreşedinte şi Dolha Ioan - secretar - se întruneşte, de regulă, marţi-la ora 15,00.
Comisia nr.4 -Comisia pentru sănătate, Familie, Protecţie Socială, Cultură, Culte, Învăţământ şi Relaţii Externe - Moisescu Cristian - preşedinte, Pădurean Corneliu - vicepreşedinte şi Costin Ionel - secretar. Se întruneşte, de regulă, marţi, la ora 16,00.
Comisia nr.5 -Comisia Juridică - Neamţ Paul Valentin - preşedinte, Manta Florin Virgil - vicepreşedinte şi Borza Rodica - secretar. Şedinţa, de regulă, luni, la ora 14,00.
După anunţarea publică a celor desemnaţi de comisii, şedinţa consiliuluiu a luat sfârşit.