MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 11-01-2007
Minuta sedinstei Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 11 ianuarie 2007
Nr.1.573/12.01.2007
La şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 11 ianuarie 2007, au fost prezenţi 20 de consilieri.
Au absentat: dna consilier Loredana Cismaş, dna consilier Alexandra Braica, domnul consilier dl. Dorel Popa.
Preşedinte de şedinţă a fost domnul consilier Valentin Paul Neamţ
Au participat:
-din partea Primăriei Municipiului Arad: dl. Gheorghe Falcă, primar, dl. Dekany Tiberiu, viceprimar, dl. Bognar Levente, viceprimar, dna Doina Paul–secretar, dna Mirela Szasz, arhitect-şef, dl.Răzvan Popa–director tehnic, dl. Petru Tamaş–director economic, dl. Pavel Neamţiu – director Direcţia Venituri, dna Ioana Albu, şef Birou Juridic, Contestaţii-Directia Venituri, dl. Marian Teodor–şef Serviciu Investiţii, dna Florica Popa-şef Serviciu Administrare Patrimoniu, dna Claudia Grozavu – şef Serviciu Buget, dl. Valer Mărginean-consilier Serviciul Coordonare, Control, dna Daniela Andreica – şef Birou Activităţi Culturale, dl.Corneliu Neamţiu–şef Birou Societăţi Comerciale, dna Nora Groşan–consilier Biroul Activităţi Culturale şi Sportive, dna Lilioara Stepanescu-şef Serviciu Administraţie Publică Locală, dra Mirela Boroica-consilier juridic, Florina Crişan, consilier, dna Carmen Popa-referent, dna Marinela Bejan–referent, dl. Adrian Vărşendan–referent în cadrul aceluiaşi serviciu.
Alţi participanţi:
- cetăţeni interesaţi cf. Legii 52/2003 pentru proiectul de hotărâre privind stabilirea locaţiilor pentru amplasarea diferitelor structuri publicitare pe domeniul public al municipiului Arad şi pentru proiectul privind impozitele şi taxele locale 2007: reprezentanţi ai mediului de afaceri, în domeniul publicităţii stradale: dl.Liviu Neagovici, SC PREMIUM MEDIA SRL, dl.Lucian Rovenţa şi dna Mureşan Diana-SC SIMPLEX 2002 SRL, dl.Alexandru Codoban şi dl.Valentin Chelba, SC EUROMEDIA GROUP SRL.
- presa:„Adevărul Arad”-Adriana Barbu, „Observator”–Mihaela Cerna Balint, „Arad Expres”-Simona Mazăre, Irhazi Janos -„Jelen”, „Informaţia Aradului”–Daniel Albu, „Info TV” - Diana Mariş şi cameraman, Uj Magyav Szo – Peter Puskel .
-reprezentanţi ai agenţilor economici de sub autoritatea Consiliului Local Arad:dl.Radu Torsin– director Compania de Transport Public Arad, dl.Aurel Damian–director SC RECONS SA,
-alţi participanţi:dl. Duka Iosif–consilier judeţean, dl.Gheorghe Angheluţă –pastor Biserica „Efes”.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 5.01.2007, a Dispoziţiei nr.13/5.01.2007 a Primarului Municipiului Arad, comunicare presei, în termenul legal.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin înmânarea fiecărui consilier, în ziua de 5.01.2007, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, ordinea de zi. CD-urile cu documentele înscrise pe ordinea de zi au fost înmânate, de asemenea, în data de 5.01.2007.
După intonarea imnului de stat a fost ales preşedintele de şedinţă - domnul consilier Valentin Paul Neamţ, la propunerea domnului consilier Schill Gheorghe, cu 18 voturi ”pentru” şi o „abţinere”(dl. Neamţ – 19 consilieri prezenţi în sală.).
În continuare, am consemnat următoarele:
Preşedintele şedinţei, dl. consilier Valentin Paul Neamţ, constatând că şedinţa este legal constituită, în conformitate cu cerinţele prevăzute de lege în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Local, a declarat şedinţa deschisă.
Domnul primar a prezentat şi a supus la vot următoarea
O R D I N E D E Z I:
1. Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2007-iniţiativa primarului
2. Proiect de hotărâre privind stabilirea locaţiilor pentru amplasarea diferitelor structuri publicitare pe domeniul public al municipiului Arad – iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre privind încheierea actului adiţional nr.5 la contractul pentru concesionarea serviciului public de salubrizare stradală a municipiului Arad nr. 38/21.06.2004 – iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fundamentare şi înfiinţare a serviciului public de administrare a patinoarului artificial din municipiul Arad – iniţiativa primarului
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a patinoarului artificial din municipiul Arad şi a bugetului Serviciului – iniţiativa primarului
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a compartimentului de specialitate „Serviciul administrare patinoar artificial” din municipiul Arad – iniţiativa primarului
7. Proiect de hotărâre pentru aprobarea listelor aferente lunii februarie 2006 cu beneficiarii de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun –iniţiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii 20/2006 privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilelor în care funcţionează Grupul Şcolar „Csiki Gergely” către Parohia Romano- Catolică din Arad-iniţiativa primarului.
9. Diverse.
Ordinea de zi a fost aprobată cu unanimitate de voturi (19 consilieri prezenţi).
1
Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2007
Au fost formulate următoarele amendamente:
1. Domnul Marian O. a propus reducerea nivelului minim al cantităţii de deşeuri ce trebuie declarat de persoanele juridice non-profit, la 0,25 mc.( n.n. a intrat în sală dl. Pădurean C.)
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi (20 consilieri prezenţi).
2.Comisia pentru administrarea domeniului public şi privat a formulat următorul amendament: „completarea anexei privind zonarea municipiului Arad prin includerea în zona B a cartierului verde, situat în Arad DN 79 F.N. km 7”.
Amendamentul a fost aprobat cu 19 voturi „pentru” şi 1 „abţinere”(dna Borza), 20 consilieri în sală.
3. Doamna Borza R. a propus următorul amendament: la articolul 1, lit. „g”- stabilirea taxei hoteliere la un procent de 1% la tarifele de cazare practicate de unităţile hoteliere”.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi: 4 voturi „pentru” amendament (dna Borza, dl. Curta, dl. Edeleni şi dl. Moisescu) şi 16 voturi împotrivă .
Hotărârea, în ansamblu, a fost aprobată cu 18 voturi „pentru” şi 2 „abţineri” (dl. Curta şi dna Borza). (20 consilieri prezenţi).
2
Proiect de hotărâre privind stabilirea locaţiilor pentru amplasarea diferitelor structuri publicitare pe domeniul public al municipiului Arad
Domnul Voicu a formulat următorul amendament: „completarea listei amplasamentelor pe centura Subcetate, pe partea cu calea ferată. Numărul de amplasamente va fi desemnat prin decizie a primarului la propunerea Serviciului de Urbanism.”.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (20 consilieri prezenţi).
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unanimitate de voturi. (20 consilieri prezenţi).
3
Proiect de hotărâre privind încheierea actului adiţional nr.5 la contractul pentru concesionarea serviciului public de salubrizare stradală a municipiului Arad nr. 38/21.06.2004
Domnul Voicu E. a formulat următorul amendament: introducerea în actul adiţional, la litera b, a precizării „la solicitarea Primăriei Arad, în baza comenzilor emise de către Primărie”.
Amendamentul a fost aprobat cu 19 voturi „pentru” şi 1 „abţinere”(dl. Costin).
Hotărârea, în ansamblu,a fost adoptată cu 19 voturi „pentru” şi 1 „abţinere”(dl. Costin). 4
Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fundamentare şi înfiinţare a serviciului public de administrare a patinoarului artificial din municipiul Arad
Dl. Marian O. a formulat următoarele amendamente:
1.Completarea preambulului proiectului de hotărâre cu OUG 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată prin Legea 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare.Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” şi 3 abţineri – 20 consilieri prezenţi.
2.Completarea articolului 3 alin.(2) cu precizarea: „care este organizat şi funcţionează cu statut de instituţie publică, fără personalitate juridică.
Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” şi 3 abţineri – 20 consilieri prezenţi.
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu 17 voturi „pentru” şi 3 „abţineri” (dna Borza, dl.Curta şi dl. Edeleni).
5
Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare a patinoarului artificial din municipiul Arad şi a bugetului Serviciului
Domnul Marian O. a formulat următoarele amendamente:
1. Completarea preambulului proiectului de hotărâre cu OUG 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată prin Legea 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”(dl.Edeleni) şi 2 „abţineri” (dna Borza şi dl. Curta). (20 consilieri prezenţi).
2. Dl. Costin a formulat următorul amendament: „tariful de intrare la patinoar să fie 8,5 lei/1,30 h pentru grupuri organizate de şcolile din judeţ, dar numai pe bază de cerere adresată de instituţia de învăţământ”.
Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” şi 3 „abţineri” (dl.Curta, dna Borza, dl.Edeleni).
3. Dl. Marian a formulat următorul amendament: Completarea art.4, înainte de „conform anexei…” cu precizarea: „care este organizat şi funcţionează cu statut de instituţie publică, fără personalitate juridică”.
Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă” (dl. Edeleni) şi 2 abţineri(dna Borza şi dl. Curta)
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu 17 voturi „pentru” şi 3 „abţineri” (dl.Curta, dna Borza, dl.Edeleni) – (20 consilieri prezenţi).
6
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a compartimentului de specialitate „Serviciul administrare patinoar artificial”din Arad
Dl. Marian O. a formulat următoarele amendamente:
1. Completarea preambulului proiectului hotărârii cu OUG 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată prin Legea 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” , 2 voturi „împotrivă” şi 1„abţinere” (dna Borza). (dl.Edeleni şi dl. Curta). (20 consilieri prezenţi).
2. A. Completarea art.1 cu precizarea: „cu statut de instituţie publică, fără personalitate juridică”, inclusă după „Administrare patinoar artificial”.
2. B. Reformularea art.3 din Regulament după cum urmează: „Serviciul Administrare patinoar administrează, gestionează şi utilizează bonuri mobile şi imobile, din patrimoniul municipiului Arad, pe bază de inventar şi protocol de predare-primire”.
Amendamentul a fost aprobat cu 17 voturi „pentru” , 2 voturi „împotrivă” şi 1„abţinere” (dna Borza). (dl.Edeleni şi dl. Curta). (20 consilieri prezenţi).
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu 17 voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”(dl. Curta) şi 2 „abţineri”(dna Borza şi dl. Edeleni). (20 consilieri prezenţi).
7
Proiect de hotărâre pentru aprobarea listelor aferente lunii februarie 2006 cu beneficiarii de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (20consilieri prezenţi).
8
Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii 20/2006 privind modificarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Arad şi transmiterea prin protocol a imobilelor în care funcţionează Grupul Şcolar „Csiki Gergely” către Parohia Romano- Catolică din Arad
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (20 consilieri prezenţi).
9 Diverse
Au fost formulate interpelări, al căror conţinut este prezentat în detaliu în stenograma şedintei.
S E C R E T A R
Doina Paul
ŞEF SERVICIU
Lilioara Stepanescu
Consemnat şi redactat
Carmen Popa
C.P./C.P.
C/ Stenograme în lucru II /Minuta şed. 11.01.2007
1 ex. dosar şedinţă CLM 11.01. 2007
1 ex. copie dos. transp. Deciz.2007