MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 09-11-2021
M I N U T A
Şedinţei extraordinare
din data de 5.11.2021
Nr. 85.307/5.11.2021
R O M Â N I A
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
M I N U T A
Şedinţei extraordinare
din data de 5.11.2021
Nr. 85.307/5.11.2021
La şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 5 noiembrie 2021 au fost prezenţi 23 de consilieri din 23 în funcţie.
Următorii consilieri: dl. Mayer Siegfrid, dna.Vornicu Dorina, dl. Fordon Decebal, dna. Waas Liliana, dl.Szabo Mihai, dl.Vlad Codrin, dna.Naaji Antoanela şi dl. Curcanu Dorian şi-au exprimat votul prin mijloace electronice, respectiv prin platforma on-line de videoconferinţă Join Zoom Meeting. Şedinţa a început la ora 11,00 şi s-a încheiat la ora 11,20.
Şedinţa a fost condusă de către domnul consilier Ilie CHEŞA.
Au participat: din partea executivului: dl. primar Călin Bibarţ, dl. viceprimar Lazăr Faur, domnul viceprimar Ilie Cheşa, dna Lilioara Stepanescu – Secretar General al Municipiului, dl. Bogdan Boca, administrator public, dl. Sorin Ciurariu, arhitect-şef, dna Elena Portaru, director executiv al Direcţiei Tehnice, dna Claudia Grozavu, director executiv al Direcţiei Economice, dl. Pavel Neamţiu, director executiv al Direcţiei Venituri, dl. Ştefan Szuchanszki, director executiv al Direcţiei Patrimoniu, dl. Denis Bot, consilier, Cabinet primar, dl. Cristian Cotuna, inspector de specialitate, Cabinet Viceprimar, dl. Corneliu Neamţiu, consilier, Compartimentul Guvernanţă Corporativă, dl. Sergiu Bunaciu, consilier, Biroul Energetic, dna Consuela Avram, şef serviciu, Serviciul Relaţii Externe, Protocol Instituțional, dna Doris Micu, consilier, Compartiment Asistenţă Juridică şi Tehnică, dl. Adrian Barbeş, referent, Cabinet Primar, dl. Alexandru Popa, referent, Compartimentul Relaţii Mass-Media, dna Ralu Cotrău, consilier, Compartimentul Relaţii Mass-Media, dl. Mihai Mitrofan, consilier, Compartimentul Relaţii Mass-Media, dl. Florin Maruşca, consilier, Serviciul Relații Externe, Protocol Instituțional, dl. Cristian Todinca, referent, Compartimentul Relaţii Mass-Media, dna Monica Czibrik, şef serviciu, Serviciul Administraţie Publică Locală, dna Florentina Stana, consilier juridic, dna Ana Maria Ciobotariu, consilier juridic, dna Mirela Sonyi, consilier juridic, dl. Vlad Baciu, consilier juridic, dl. Emanuel Cotuna - consilier juridic, dna Ionela Domilescu, consilier în cadrul aceluiaşi serviciu.
Alţi participanţi: dl. Gaşpar Cristian-Marian, student practicant;
- presa: dna Bognar Tunde Maria – „Nyugati Jelen”, Claudia Gavra - „Arq.ro”, Adrian Crăciunoiu – „Pro Tv”.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 3.11.2021, a Dispoziţiei Primarului Municipiului Arad nr. 2.596/3.11.2021, prin comunicarea tuturor reprezentanţilor mass-media acreditaţi a convocatorului, cuprinzând data, ora, locul şedinţei, ordinea de zi şi documentele înscrise pe ordinea de zi. La dosarul prezentei şedinţe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.
Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul general, precum şi toţi responsabilii din executiv, societatea civilă, precum şi reprezentanţii mass-media au primit documentele şedinţei, avizele comisiilor de specialitate şi amendamentele formulate de consilieri.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin punerea la dispoziţie fiecărui consilier, în ziua de 3.11.2021, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, precum şi ordinea de zi.
Documentele înscrise pe ordinea de zi au fost puse la dispoziţie în data de 3.11.2021, în format electronic şi transmise prin poşta electronică tuturor aleşilor locali, funcţionarilor publici implicaţi, presei ş.a.
După votarea ordinii de zi s-au adoptat următoarele hotărâri:
Nr.
crt.
Denumirea proiectului Nr.
Hotărârii adoptate /respinse Voturi întrunite
0. Proiect de hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 5.11.2021 – iniţiativa primarului. 523 Unanimitate
1. Proiect de hotărâre nr. 534/2021 privind aprobarea și acoperirea parțială a pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, înregistrate de operatorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, în perioada ianuarie - decembrie 2020 - inițiativa primarului 524 15 voturi pentru,
7 abţineri
(dl. Chifa,
dl. Stana,
dl. Mayer,
dl. Curcanu,
dl. Costea,
dna Săbău,
dl. Vlad C.),
1 consilier nu a participat la vot (dl. Mariş)
2. Proiect de hotărâre nr. 535/2021 privind rectificarea Bugetului General de venituri și cheltuieli al municipiului Arad pe anul 2021 - inițiativa primarului 525 15 voturi pentru,
7 abţineri
(dl. Chifa,
dl. Stana,
dl. Mayer,
dl. Curcanu,
dl. Costea,
dna Săbău,
dl. Vlad C.),
1 consilier nu a participat la vot (dl. Mariş)
SECRETAR GENERAL
ȘEF SERVICIU
Lilioara STEPANESCU Monica CZIBRIK